Sănătate

Crește numărul de îmbolnăviri prin infecții acute respiratorii. Recomandările DSP Timiș către spitale și populație

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș atenționează toate unitățile sanitare din județul Timiș prin intermediul unui set de măsuri recomandate a fi aplicate și respectate în contextul creșterii numărului de îmbolnăviri prin infecții acute respiratorii și a confirmării intensificării pe plan național a circulației virusurilor gripale și în conformitate cu metodologia de supraveghere a gripei, infecţiilor respiratorii acute (ARI) şi a infecţiilor respiratorii acute severe (SARI).

Reprezentanții DSP Timiș recomandă spitalelor următoarele lucruri:

  1. Triajul epidemiologic zilnic al pacienților și izolarea celor depistați cu simptomatologie respiratorie cu anunțarea imediată a medicului epidemiolog, precum și raportarea cazurilor la DSPJ Timiș;
  1. Triajul epidemiologic zilnic al personalului cu scoaterea temporară de la locul de muncă a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
  2. Limitarea accesului vizitatorilor în secțiile spitalului;
  3. Respectarea Precauțiunilor Universale.

„Aplicarea Precautiunilor Universale se face începând cu primul loc de contact al persoanei potențial infectate și pe toată durata spitalizării, în vederea prevenirii transmiterii infecțiilor respiratorii și a apariției de focare nosocomiale, astfel :

În fiecare punct de intrare în UPU să existe un triaj al pacienților cu semne și simptome de boală febrilă respiratorie organizat astfel: să fie amenajate spații special destinate/camere pentru persoanele suspecte, probabile sau bolnave cu posibilități de aerisire frecventă și care să fie semnalizate; să existe provizii suficiente de batiste de hârtie sau măști disponibile pentru pacienții sau vizitatorii care tușesc sau strănută pentru a putea să își acopere nasul și gură; să existe cantități suficiente de săpun simplu/ dispensere cu substanțe antiseptice pentru spălarea și dezinfecția mâinilor, precum și chiuvete disponibile; să existe suficiente locuri special destinate colectării deșeurilor cu potențial infecțios (batistele utilizate, mănuși, etc.); aerisirea frecvența a încăperilor asociată cu curățare și dezinfecție curentă; purtarea obligatorie și corectă, de către întreg personalul medical și auxiliar, a echipamentului de protecție (măști, dispozitive respiratorii, protectoare oculare, mănuși, halate, etc.) în timpul tuturor activităților de îngrijire aplicate pacienților în evaluare sau confirmați cu gripă; schimbarea mănușilor și a halatelor protectoare trebuie să se efectueze după fiecare pacient; decontaminarea mâinilor se va efectua înainte și după atingerea pacientului/lucrurilor acestuia chiar dacă poartă mănuși; în momentul apariției contaminării mâinilor cu secreții, mâinile vor fi spălate riguros cu apă și săpun urmat de dezinfecție”, transmit cei de la DSP Timiș.

DSP Timiș transmite și că în cadrul procedurilor de transport al pacienților trebuie asigurat un circuit adecvat iar pacienții vor purta obligatoriu masca de protecție; personalul medical și auxiliar va purta de asemenea echipament adecvat de protecție, iar curățenia trebuie să fie riguroasă și dezinfecția curentă și terminală, trebuie asigurată ventilația frecventă și adecvată a tuturor încăperilor, iar toate dispozitivele și echipamentele care au venit în contact cu bolnavul vor fi curățate și decontaminate.

DSPJ Timiș roagă toți pacienții și aparțînătorii acestora prezenți în perimetrul oricărei unități sanitare să respecte întocmai toate indicațiile primite de la personalul medical din spital, să respecte întocmai măsurile și restricțiile comunicate și/sau impuse în unitatea sanitară respectivă, să respecte programul de vizitare comunicat și să respecte toate măsurile de igienă care se impun.

DSPJ Timiș menține recomandările medicale referitor la prevenirea îmbolnăvirii în timpul sezonului rece și transmite întregii populații următoarele: afecțiunile respiratorii virale sunt contagioase; este importantă igiena personală zilnică și pe parcursul zilei; este important dialogul cu medicul de familie sau un medic specialist în cazul în care starea generală a corpului se alterează și apar simptome de răceală: este importantă respectarea medicației prescrise de către medic și evitarea automedicatiei; este binevenită mișcarea fizică (mers pe jos, alergare etc) este indicată aerisirea constantă a locuinței și a spațiului de lucru; alegeți o alimentație bogată în legume, fructe și proteine; este foarte importantă hidratarea organismului: evitați excesul de cofeină și alcool: folosiți batiste de unică folosință că protecție pentru tușe și strănut; evitați spațiile aglomerate; supravegheați îndeaproape copiii și evitați să-i expuneti la medii periculoase pentru sănătatea lor.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Piedone, Dominic Fritz și-un primar din Crans Montana

Când într-o noapte la clubul Colectiv din București au murit 64 de persoane în urma…

31 de minute ago

CSC Dumbrăvița începe de luni pregătirea pentru salvare

Singura divizionară secundă din Timiș - CSC Dumbrăvița - își va începe pregătirea de iarnă…

19 ore ago

Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional…

19 ore ago

SCM Politehnica a dat de pământ cu SCMU Craiova la baschet

O prestație defensivă de excepție și coșuri din toate pozițiile pentru echipa de baschet a…

21 de ore ago

Cod Galben de ger în judeţul Timiş. Va fi în continuare foarte frig până marţi

Pentru judeţul Timiş este în vigoare Cod Galben de ger în cu temperaturi maxime deosebit…

22 de ore ago

9.000 de daruri, mii de zâmbete și o rețea de oameni care cred în bine – implicarea Asociatiei Socioculturale Sam’s Friends

Într-o lume în care diferențele sociale se adâncesc, iar accesul la resurse nu este egal…

o zi ago