Politica

Decizie CCR: protocoalele semnate de Parchetul General cu SRI, neconstituționale

Curtea Constituțională (CCR) a admis miercuri, cu majoritate de voturi, existența unui conflict între Parlament și Parchetul General din cauza protocoalelor secrete încheiate cu SRI. Decizia nu va avea însă efect asupra sentințelor definitive.

Decizia Curții a fost luată cu șase voturi pentru” și trei voturi împotrivă” (Livia Stanciu, Daniel Morar și Ștefan Minea). Judecătorii au declarat neconstituțional în integralitate protocolul încheiat între Parchetul General și SRI în 2009 pe motiv că nu avea bază legală. În schimb, protocolul încheiat în 2016 a fost declarat parțial neconstituțional, judecătorii constatând că acesta are bază legală, fiind încheiat în temeiul unei ordonanțe de urgență.

Pe de altă parte, decizia nu produce efecte asupra sentințelor pronunțate până acum. În privința cauzelor aflate în curs, instanțele vor verifica în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și calitatea organului de urmărire penală. Mai eaxct, dacă instanțele vor constata că au fost instrumentate probe de către altcineva decât de procurori, acestea vor fi anulate, dar doar în dosarele aflate în curs.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

11 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

13 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

14 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

15 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

17 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

18 ore ago