Curtea Constituțională (CCR) a admis miercuri, cu majoritate de voturi, existența unui conflict între Parlament și Parchetul General din cauza protocoalelor secrete încheiate cu SRI. Decizia nu va avea însă efect asupra sentințelor definitive. Decizia Curții a fost luată cu șase voturi „pentru” și trei voturi „împotrivă” (Livia Stanciu, Daniel Morar și Ștefan Minea). Judecătorii…
Ca pericolul extremist să mai scadă, AUR nu trebuie izolat, ci adus la putere. Şi de Nicuşor Dan ne-am lămurit doar când a ajuns preşedinte
Astăzi se împlinesc exact cinci luni de la momentul în care PSD şi AUR, având şi sprijinul tacit al preşedintelui Nicuşor Dan, au daz jos Guvernul Bolojan, prin moţiune de cenzură. Guvern din care a făcut parte şi PSD, dar acolo nu e ceva nou să-şi dea jos propriul executiv. S-a întâmplat chiar cu actualul…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
AMR cu minus
AMR înseamnă „a mai rămas” pentru cine nu a făcut încă armata. Cu speranță, ne scriam în minte sau pe valiză câte zile au mai rămas până la eliberare. Mă gândesc că formula AMR în cazul lui Dominic Fritz nu însemna pentru dumnealui și fanii o eliberare, ci o osândă nedreaptă. Poate ca eliberare o…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Biodac, la un an și trei luni de la prima poveste: borcanele lui Gheorghe Revnic merg mai departe
De la un experiment de primăvară la o cămară cu zeci de sortimente, un atelier din Timișoara își vede de drum, un borcan după altul. Când deBanat.ro l-a cunoscut, în iunie 2025, pe Gheorghe Revnic, Biodac era deja o mică poveste de succes a Timișoarei: dulcețuri, zacuscă și siropuri făcute cu răbdare, în loturi mici.…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: