Făt Frumos din Bocsig și pipărcile de aur

Am luat act cu deosebită satisfacție de realizările cu care ne va încânta primarul Nicolae Robu în anul 2019. Sunt 25 la număr și dacă mai adăugăm promisiunea fermă că Timișoara va arăta din nou foarte curată după ce reglează dumnealui problemele acasă, atunci ar fi 26 de obiective cu care n-ar avea cum să nu mai câștige un mandat pe CD Loga la alegerile din 2020. Nu le mai înșir pe toate, dar vă asigur că sunt multe și de o consistență nemaipomenită: trei poduri, pasajul Solventul, două baze sportive în Buziașului și Lipovei, parcare în față la Hotel Central, maternitate, reabilitări la alte două spitale, lărgire de magistrale rutiere, inelul 4… o minunăție. Nu apucăm noi să mulțumim acestui om în ritmul în care ne va face el fericiți pe noi. Așa să-l ajute Dumnezeu, neobositul și fanaticul în ale muncii, primarul Tmișoarei, domnul Nicolae Robu.

Însă după ce citești tot ce noi vom bifa ca realizări la final de 2019, cu șase luni înainte de viitoarele alegeri, nu se poate să nu te apuce întrebările deodată cu pântecăraia. Uite, de exemplu, pe mine mă pune pe gânduri cum de primarul Robu n-a apucat în aproape șapte ani de mandate să facă nici jumătate din cât zice că va face numai într-un an. Ba mai mult, dacă în toamna lui 2015 prezenta tot așa o listă cu obiective de făcut în viitorul de atunci apropiat, iar în 2016, de alegeri, a zis că nu are promisiuni neonorate, nu înțeleg de ce le-ar mai face odată. De exemplu, în 2015 spunea că va face un spital ultramodern, un stadion ultramodern, un muzeu al tehnologiei, cinci parcări, că desființează toate spațiile verzi de pe marginea drumurilor, fântâna luminoasă și câte altele, multe altele, păi unde sunt acelea și să-i atragă cineva atenția, domnul Nasleu eventual, ca nu cumva să se pună primarul Robu să le mai facă o dată.

De ce anul 2019 este alesul? Cu ce am greșit noi de a trebuit să suportăm șapte ani de mandate, ca dintr-o dată omul să se decidă că în 2019 face totul, ca și cum în celelalte dumnealui a făcut doar reglaje fine, a uns mecanismul cu vaselină, treburi de mecanică politică și administrativă, iar acuma decide să demareze în forță. Nici nu vorbesc de bani sau mai degrabă de lipsa lor, dar specialiștii pot spune dacă într-un an dl. primar poate face un pasaj mai complicat ca Michelangelo, un spital, atâtea poduri de la zero sau reabilitări, ca timp fizic și ca organizare, dacă altele până acum le-a lungit pe parcursul a mai multor ani. Aici neincluzând stadionul de rugby, deja ridicat în unele liste mai vechi cu realizările edilului de Timișoara.

Revin câteva minute la disputa lui Nicolae Robu cu presa. Cel mai recent sondaj de opinie pornit pe Facebook vrea să arate dacă populația simpatizantă, prietenii edilului, apreciază ziarele online și, dacă le apreciază la modul general, atunci care dintre ele ar fi alesul. Cam asta ar fi întrebarea cu răspuns direcționat, cum ar veni că ziarele online sunt de tot căcatul și nu merită citite. Nu asta m-ar deranja, că amicii d-lui Robu ar zice de presă că e nașpa. Fiecare dintre noi trăim astfel de momente de sinceritate. Problema ciudată e că presa e pusă la zid după modul distribuirii informațiilor sale. Adică dacă e online n-ar fi frecventabilă, iar dacă e pe tarabă sau în eter, ar fi una deosebită. Domnul Robu ar trebui să știe că acest conținut din presa online poate fi pus și pe hârtie, dar tot nu l-ar încânta dacă articolele ar fi semnate de aceiași autori, iar faptul că e online sublinează vehicolul, nu calitatea colectivului redacțional sau a informației.

Domnul primar poate considera ce vrea, că presa e subfinanțată, că e subdimensionată redacțional tocmai ca urmare a subfinanțării, că nu e de calitate, la urma urmelor, dar chestia cu online-ul n-are nicio legătură cu supărările sale. E ca și cum unii dintre noi ne-am pune problema dacă, în general, primarii din Bocsig bat câmpii cu grație, lucru care în mod evident n-ar avea nicio legătură cu frumoasa comună arădeană, plină de oameni harnici, ca și conjudețenii din Gurba, Șepreuș ori Șicula, centrul nodal al pipărcii din România. Ceea ce, cu siguranță, ar fi nedeontologic, chiar și pentru „ziarele online”.