Sănătate

Ministrul Sănătății, în vizită la un bebeluș născut prematur, internat la Spitalul de Copii Louis Țurcanu Timișoara

Ministrul Sănătății a făcut o vizită mai specială și… de suflet, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Sorina Pintea a vizitat un bebeluș născut prematur la Slatina, de care, din luna noiembrie a anului 2018, au grijă medicii din Timișoara.

Bebelușul a ajuns la 2,2 kilograme la Timișoara, deși a venit aici la doar 900 de grame. Ministrul Sănătății și consilierii săi s-au implicat pentru ca nou-născutul să fie internat la Timișoara și s-au interesat permanent de el. Atunci, când bebelușul trebuia transferat, unele spitale nu au fost de acord să-l primească, neexistând locuri la terapie intensivă.

„Este vorba despre un prematur, care necesita transferul într-o instituție de grad superior. Nu era loc în acel moment în terapia intensivă prematuri și am făcut noi pe dispecerii. Ca de obicei, atunci când nu se rezolvă se ajunge la ministrul Sănătății, dar pentru că ministrul nu poate să sune în fiecare minut am delegat o consilieră, care este aici cu mine, și care a dezvoltat o relație emoțională cu acel bebeluș, informându-se în fiecare zi de starea lui”, a spus ministrul Sănătății la Timișoara.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

2 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

3 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

3 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

4 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

4 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

4 ore ago