Ministrul Sănătății a făcut o vizită mai specială și… de suflet, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Sorina Pintea a vizitat un bebeluș născut prematur la Slatina, de care, din luna noiembrie a anului 2018, au grijă medicii din Timișoara.
Bebelușul a ajuns la 2,2 kilograme la Timișoara, deși a venit aici la doar 900 de grame. Ministrul Sănătății și consilierii săi s-au implicat pentru ca nou-născutul să fie internat la Timișoara și s-au interesat permanent de el. Atunci, când bebelușul trebuia transferat, unele spitale nu au fost de acord să-l primească, neexistând locuri la terapie intensivă.
„Este vorba despre un prematur, care necesita transferul într-o instituție de grad superior. Nu era loc în acel moment în terapia intensivă prematuri și am făcut noi pe dispecerii. Ca de obicei, atunci când nu se rezolvă se ajunge la ministrul Sănătății, dar pentru că ministrul nu poate să sune în fiecare minut am delegat o consilieră, care este aici cu mine, și care a dezvoltat o relație emoțională cu acel bebeluș, informându-se în fiecare zi de starea lui”, a spus ministrul Sănătății la Timișoara.
Comentarii prin facebook