Viața unui patruped a fost salvată, astăzi, de pomperii din Timișoara. Cățelușa „Mița” a căzut în jurul orei 11.00 într-un canal cu apă de pe strada Polonă din cartierul Freidorf.
[ngg src=”galleries” ids=”4248″ display=”basic_thumbnail”]A fost o intervenție contratimp, ținând cont de vremea rece și de faptul că patrupedul era așteptat de puii săi. La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din partea Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara, un ofițer, trei subofițeri și doi elevi aflați în practică la ISU Timiș.
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…