Sport

Derby sub panou. „Leii din Banat” înfruntă Clujul

SCM Timișoara țintește a treia victorie din trei partide, în faza Top 6 a Ligii Naționale de baschet masculin, duminică, pe teren propriu, cu U-BT Cluj. Partida începe la ora 20.00, iar intrarea va fi liberă. Timișoara a urcat pe locul 5 după succesele cu Sibiu și Oradea, în timp ce Clujul este pe doi, dar are un meci mai puțin, cu ajutorul căruia ar putea ajunge în frunte.

Președintele SCM-ului, Ilie Trițoiu, declară că atmosfera este foarte bună, odată cu rezolvarea problemelor financiare și cu rezultatele bune din ultima perioadă. „Pe plan sportiv suntem foarte mulțumiți de evoluţia noastră din ultima perioadă. Începând de la meciul cu Steaua – cu excepția confruntării cu Craiova, care nu a contat foarte mult – suntem pe un trend ascendent și sper ca duminică să confirmăm rezultatele bune. Suntem foarte mulțumiți de băieți, de antrenor, de atmosfera din cadrul grupului. Într-adevăr acum arătăm ca o echipă adevărată. Fac apel la public să vină alături de noi: băieții merită și au mare nevoie de susținerea publicului. Disputa de duminică poate fi un moment important pentru viitorul echipei, dar pentru asta avem nevoie de ajutorul fanilor”, a declarat Ilie Trițoiu.

Alb-violeții se află într-o serie activă de trei victorii, după două succese în Top 6 – cu Sibiu, acasă, și cu Oradea, în deplasare – și după reușița de la Sighetu Marmației, din Cupa României (84-57). „Am avut cu toții o evoluție bună la Sighet, cu această echipă ce joacă în grupa a treia. Am fost clar formația mai bună, dar am luat jocul in serios și în final am câștigat la o diferenţă liniștitoare, în special grație defensivei. Pentru duminică, trebuie să pregătim bine meciul cu Clujul, care este o pretendentă la titlul national și o grupare foarte bună, alături de Oradea și Sibiu. Avem șanse reale, pentru că am făcut două partide bune cu ei în sezonul regular, și ne vom juca cu toată convingerea aceste şanse”, a afirmat Milos Komatina, căpitanul de echipă a celor porecliți Leii din Banat.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Alianța Timișoara Universitară dă startul ediției a IV-a a târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”

Târgul va avea loc miercuri, 18 martie, în intervalul 09:00 - 15:00, la Timișoara Convention…

3 minute ago

“Bizoni” la volan. Amendaţi după ce au blocat accesul în clinici medicale sau grădinițe

De la începutul acestui ani, peste 300 de şoferi au fost sancționați de polițiștii locali…

24 de minute ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat: piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde

Schimbare în bine! Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a…

30 de minute ago

O nouă față pentru centrul orașului Sânnicolau Mare: piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde, cu sprijin european

Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în…

40 de minute ago

Antrenorul de primari. Reforma administrativă de la Simonis cetire

N-au trecut patru mandate cu primari aleși în noile unități administrative înființate după referendumuri de…

4 ore ago

Invitație… dulce la Ghiroda! Târgul Apicol se întoarce în acest weekend cu o ediţie aniversară

Sâmbătă şi duminică la Ghiroda se va desfăşura tradiţionalul Târg Apicol, ajuns la ediţia aniversară…

4 ore ago