Politica

PSD Timiș trebuie să-și aleagă președintele până pe 15 martie. Cine ar putea candida

Una dintre deciziile luate în ședința Comitetului Executiv al PSD desfășurate duminică a fost ca, în perioada 15 februarie – 15 martie, să fie organizate alegeri în toate filialele județene conduse de președinți interimari. Este vorba de 13 organizații, printre care se numără și cea din Timiș, condusă cu titlu de interimat de Călin Dobra.

Nu mai puțin de 13 organizații județene ale PSD sunt conduse acum de președinți interimari. Printre acestea se nunără organizații mari precum București, Iași, Cluj, Suceava, Dâmbovița, Caraș Severin sau Timiș. Comitetul Executiv al PSD întrunit duminică a decis ca în troate aceste filiale să aibă loc alegeri în perioada 15 februarie – 15 martie. De menționat că, în septembrie 2018 același for de conducere luase decizia ca aceste alegeri să aibă loc până la finalul anului trecut, hotărâre care nu s-a respectat. De menționat că atunci erau 11 organizații cu președinți interimari, numărul acestora mărindu-se în urma unor demisii din partid, precum a lui Ion Mocioalcă la Caraș-Severin și a lui Mihai Tudose la Brăila.
De menționat că PSD Timiș nu mai are președinte ales din luna iunie 2017, atunci când Sorin Grindeanu era exclus din partid. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a fost numit președinte interimar în luna inaurie 2018. Și asta după o jumătate de an în care i s-au delegat atribuții de coordonare, el fiind la acea oră președinte executiv al PSD Timiș. De altfel, Dobra este singurul care și-a anunțat intenția de-a candida la președinția organizației. La bursa zvonurilor s-a mai vehiculat însă numele deputatului Alfred Simonis, care din contestatar al lui Liviu Drgnea a devenit unul dintre cei mai fideli oameni ai președintelui PSD. Un alt nume vehiculat, dar puțin probabil să intre în cursă, a fost cel al deputatei Bianca Gavriliță, care are, la rândul ei, relații bune la nivelul conducerii PSD.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

24 de minute ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

2 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

2 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

3 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

3 ore ago