Politica

Adrian Pau, Pro România: Îi îndemn pe timişoreni să o voteze pe Maria Grapini, susţinută de Liviu Dragnea, mi se pare un tandem de viitor!

Deputatul Pro România Adrian Pau a anunţat ironic că o susţine din tot sufletul pe Maria Grapini să devină din nou europarlamentar. În tandem cu Liviu Dragnea, a adăugat acesta, referindu-se la prezenţa lui Grapini pe o poziţie eligibilă pe lista PSD.

Deputatul Pro România spune că nimeni din PSD Timiş nu vrea să şi-o asume pe Grapini, chiar dacă aceasta e din Timişoara. El afirmă că situaţia neplăcută apare şi pentru că PSD Timiş nu are un lider puternic, „împungându-l” astfel pe Călin Dobra. „Vedem ce se întâmplă cu judeţele care nu au lideri puternici, care nu pot sta la discuţii cu liderii naţional. Am văzut ce înseamnă pentru PSD Timiş că nu avem reprezentare la nivel naţional, dacă îţi e impus pe listă un candidat pe care nimeni nu şi l-ar dori, dar nu vedem niciun fel de declaraţie. Doar foarte subţiri, toată lumea îşi asumă susţinerea pentru Bianca Gravriliţă, nimeni nu şi-o asumă pe Maria Grapini din Timiş. Dacă cineva vrea să şi-o asume nu e nicio problemă. Şi pentru dânsa la un moment dat, atunci când partidul acela, PC, avea 1%, i-am făcut campanie. Aşa a fost locul nostru, liderii locali să-i facem campanie, nimeni nu a făcut afirmaţii în legătură cu ea, chiar dacă Grapini tot face afirmaţii la adresa acestora”, spune Pau.

Ironic, Adrian Pau spune că îi îndeamnă pe timişoreni să o voteze pe Maria Grapini, fiind un tandem de viitor cu Liviu Dragnea: „Chiar îi îndemn pe timişoreni să o voteze pe Maria Grapini, susţinută de Liviu Dragnea, mi se pare un tandem de viitor! Pe toţi PSD-işti din Timişoara. Ea e eligibilă, şi Liviu Dragnea e eligibil”. Despre Pro România şi alegerile europarlamentare, Adrian Pau a anunţat că va fi o singură lansare, la nivel naţional, pe 14 aprilie. Ulterior, aceşti candidaţi vor avea o vizită la Timişoara, urmată de vizite în alte câteva oraşe, dar fără festivisme şi lansări locale.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

9 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

9 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

9 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

9 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

12 ore ago