Diverse

Controale în piața Mehala, făcute de jandarmii timișoreni. Parfumuri contrafăcute, depistate asupra unei femei

O adevărată parfumerie” improvizată a fost depistată de jandarmii timișoreni, care au controlat comercianții din piața Mehala. Oamenii legii din cadrul Grupării Mobile Timișoara au desfășurat o acțiune de combatere a comerțului cu produse contrafăcute sau de contrabandă duminică, în data de 3 februarie.

O femeie în vârstă de 42 de ani, din Timișoara, care încerca să vândă parfumuri false, a fost depistată. Comercianta” avea mai multe recipiente care conțineau un lichid cu miros specific de parfum și care purtau numele unor mărci cunoscute, fiind, totuși, false.

Jandarmii au întocmit actele de urmărire penală, având în vedere faptul că punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare” constituie infracţiune, prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 84/1998 republicată.

Recipientele cu parfum găsite asupra femeii au fost ridicate în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

Sursă foto: arhivă.

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

14 minute ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

28 de minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

44 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

17 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago