Panică în această dimineață într-un bloc din Timișoara. Zeci de persoane au fost evacuate, iar casa scării a fost cuprinsă de fum, după un incendiu care a avut loc la subsolul blocului format din parter și patru etaje, aflat pe strada Storojineț, numărul 1, din Timișoara.
Au fost evacuate 18 persoane, iar una dintre acestea a fost imobilizată și transportată cu targa. Alte 20 de persoane s-au autoevacuat. Intervenția pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă, astfel că au ars doar elementele combustibile depozitate la subsolul blocului. Au fost constituite echipe de căutare-salvare, însă nu au existat victime.
S-a lucrat pentru lichidarea incendiului și evacuarea fumului din casa scării. Din partea ISU Timiș s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și 15 subofițeri. Focul a pornit din pricina unei țigări lăsată aprinsă.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…