Social

Ministrul Muncii, despre „azilul groazei” din Liebling: „Atunci când duci o persoană din familia ta într-un anumit loc și o cazezi acolo trebuie să te informezi foarte bine unde o lași”

Prezent joi, 28 februarie, la Timișoara, ministrul Muncii Marius Constantin Budăi a fost chestionat pe tema „azilului groazei de la Liebling. Marius Constantin Budăi a subliniat că fiecare persoană trebuie să se informeze atunci când își lasă un membru al familiei în grija unui azil de bătrâni.

Nu mai puțin de 11 bătrâni erau ținuți în condiții mizere, în căminul de la Liebling.

„Era un cămin privat, nu era acreditat de către Ministerul Muncii, iar Inspecția Socială a închis și sesizat organele abilitate asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo. Acele persoane au și aparțînători. Eu cred că atunci când duci o persoană din familia ta într-un anumit loc și o cazezi acolo trebuie să te informezi foarte bine unde o lași. Tot ce înseamnă instituție de acest tip acreditată în România este o lista clară, transparență pe site-ul Ministerului Muncii și o putem consulta să vedem dacă ne ducem un bunic, un frate cu dizabilități, să vedem dacă e acreditat”, a declarat ministrul Muncii, joi, la Timișoara.

Reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Poliției, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai altor instituții au descins luni, 18 februarie, la căminul de bătrâni din Liebling. De la mizerie, la pereți mucegăiți, lenjerie de pat murdară și chiar excremente de șoareci sau lipsa unei săli de servire a unei mese calde, au fost cele constatate de autoritățile sosite în control. Ba mai mult, căminul nu are nici asistent medical. Și nu a fost doar atât! Bătrânii stăteau câte trei, chiar patru în aceeași cameră, atât bărbați, cât și femei. Cei de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș au luat decizia închiderii căminului de bătrâni întrucât viața, sănătatea și siguranța vârstnicilor este pusă în pericol.sele erau spălate într-un lighean.

Căminul a fost închis de autorități, iar o bătrână a murit la spital, după ce a fost slavată doin acel cămin al groazei.

 

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

28 de minute ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

52 de minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

O oră ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

16 ore ago