Sorin Susanu
Șapte restaurante din zona zero a Timișoarei au fost închise în câteva zile de cei de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor, Regiunea Vest Timiș.
„Șapte agenți economici, care desfășoară acte de comerț în domeniul alimentației publice, au fost sancționați cu măsura de suspendare a activității pentru că, din punctul nostru de vedere, puneau în pericol securitatea și siguranța consumatorilor. Atât timp cât mă voi ocupa de această zonă, tot ce pune în pericol sănătatea consumatorilor nu va fi tolerat”, a spus Claudiu Sorin Șușanu, noul comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș.
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului au descoperit la aceste restaurante produse din carne și ouă expirate, produse alimentare depozitate în găleți de vopsea și alte nereguli.
Cinci restaurante au fost redeschise deja.
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…