Biserica din Dragomirești
Ambulanța pentru Monumente intervine la biserica de lemn de la Dragomirești, localitate de lângă Lugoj. Intervențiile au avut startul în 5 aprilie, iar pentru continuarea lor mai este nevoie de voluntari.
Biserica din Dragomirești
„Ţară, ţară avem nevoie de mult mai mulţi ostaşi întru salvarea patrimoniului! […] Cu acest prilej facem, din nou, apel la voluntari. Ploaia şi vremea proastă au prelungit intervenția de la Dragomireşti, dar noi nu ne dăm bătuţi şi îi aşteptăm pe toţi cei dornici să dea o mână de ajutor, unei biserici care ar putea avea o soartă la fel de tristă ca şi cea a bisericii de la Notre-Dame, dar nimeni nu-i va plânge absenţa”, transmit voluntarii de la Ambulanța pentru Monumente din pragul bisericii de lemn la Dragomireşti.
Biserica de lemn „Naşterea Domnului” de la Dragomireşti, comuna Ştiuca, aflată la 20 de kilometri de Lugoj, se crede că datează din 1754, deşi există suspiciuni că ea ar fi mai veche. Începuturile acestei biserici, potrivit tradiției locale, trebuie căutate în localitatea Zorlențul Mare, județul Caraș-Severin, aflată în vecinătatea Dragomireștiului, spre sud. Biserica ar fi fost construită aici, iar ulterior, spre mijlocul secolulul al XVIII-lea a fost vândută satului Dragomirești, unde, așezată pe o mică colină poate fi găsită și în prezent. Învelitoarea de şindrilă a bisericii, cât şi a micului turn de deasupra pronaosului, se găsesc într-un avansat stadiu de degradare, periclitând starea de conservare a monumentului și a decorului său pictat.
Parohia Ortodoxă Ucraineană din Dragomireşti, împreună cu Primăria Ştiuca asigură cazarea, masa şi materialele necesare celor care efecutează lucrările de reabilitare. Proiectul Ambulanţa pentru Monumente Banat este un proiect cultural coordonat de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ- PACT, în parteneriat cu Mitropolia Banatului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş- Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…