Nicolae Robu
Primarul Nicolae Robu, alături de cei doi copii, Andreea şi Raul, au dat în judecată Universitatea Politehnica pentru recuperea unor dreptul salariale. Acestui demers s-au alăturat doar fostul prefect PSD Horia Ciocârlie şi alte două cadre didactice. Povestea acestor drepturi salariale începe în perioada în care rector UPT era chiar… Nicolae Robu.
Nicolae Robu dă în judecată UPT
Primarul Nicolae Robu n-a făcut niciodată un secret din faptul că e nemulţumit de banii pe care-i primeşte ca edil-şef. De altfel, el şi-a autoevaluat munca, ajungând la concluzia că merită 5.000 de euro lunar, salariu la care aproape a ajuns graţie Guvernului PSD. Mai mult, veniturile obţinute de la primărie sunt foarte bine rotunjite cu remuneraţiile care-i vin de la Universitatea Politehnica (și de la aşa-zisa Academie PSD condusă de Ion Iliescu, dar aici sumele sunt mici). Dar nu s-a mulţumit nici cu acestea, astfel că a dat în judecată UPT pentru a-şi adjudeca şi mai mulţi bani. El i-a atras în această poveste şi pe cei doi copii, Raul şi Andreea. De asemenea, lor li s-a alăturat alte trei cadre didactice: fostul prefect PSD Horia Ciocârlie, Dan Pescaru și Cosmin Cernăzanu.
Povestea acestor bani revendicaţi este destul de interesantă. Ea a început în 2008, în perioada în care premier era Călin Popescu Tăriceanu, iar rector al UPT chiar… Nicolae Robu. În paranteză trebuie spus că Tăriceanu l-a adus în PNL pe Robu. Sindicatele la nivel naţional au dat atunci în judecată guvernul într-un litigiu de muncă, solicitând mai multe drepturi salariale. Într-un final au avut câştig de cauză. Printr-o HG însă, Executivul a dat o prorogare termenelor de achitare a plăţilor, mai exact le-au acordat în tranşe.
Actualul rector al UPT, Viorel Şerban, spune că problema achitării acestor drepturi salariale nu este a instituţiei pe care o conduce. „Nu ştiu cui i-a venit ideea să dea în judecată Universitatea, cu toate că problema este la Bucureşti. Noi nu dipunem de aceşti bani. Salariile se dau într-o anumită plajă decisă prin lege”, ne-a declarat Şerban. Concret, despre procesul deschis de familia Robu, rectorul spune că nu ştie foarte multe lucruri. „Nu am primit încă nici o comunicare de la instanță, dar din câte am înţeles, ei solicită dobânzi fiindcă nu au primit la timp acele drepturi salariale, câstigate prin sindicate în procesul mai vechi”, ne-a mai declarat Viorel Șerban. Aşadar, din întreaga Politehnică, doar familia Robu, tatăl, fiul şi fiica, şi încă trei dascăli au cerut bani în plus, reprezentând dobânzi la drepturi salariale câştigate de altfel. Drepturi salariale care vin din perioada în care Robu era rector.
Potrivit ultimei declaraţii de avere a primarului Nicolae Robu, depusă pe 5 iunie 2018, în anul anterior, 2017, el a obţinut următoarele venituri: 151.129 de lei de la primărie; 145.418 de lei de la UPT; 10.044 din calitatea de membru al unei aşa-zise academii a oamenilor de ştiinţă, de fapt o afacere PSD, patronată de Ion Iliescu.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…