Afaceri

Ovidiu Şandor şi partenerii săi de la NEPI au cedat complexul de birouri The Office din Cluj către Dedeman

Omul de afaceri timişoean Ovidiu Şandor a realizat cel de-al doilea exit de succes dintr-o afacere din domeniul imobiliar, după cedarea City Business Centre din Timişoara. Împreună cu partenerii de la NEPI Rockcastle el a cedat complexul de spaţii de birouri The Office către compania Dedeman, cunoscută pentru reţeaua de magazine de bricolaj din România.

The Office, Cluj-Napoca

E oficial, a fost semnat contractul prin care cel mai important furnizor de spaţii de birouri din Cluj-Napoca, The Office, va fi preluat de Dedeman de la dezvoltatorii proiectului, NEPI Rockcastle și Ovidiu Șandor.

„Suntem încântați de faptul că proiectul The Office va fi preluat de un grup antreprenorial puternic, cu capital românesc. Este o garanţie pentru administrarea şi evoluţia proiectului şi reprezintă, totodată, un angajament pe termen lung faţă de chiriaşii noştri care vor avea un partener de nădejde. Încheierea acestei tranzacții ne va permite să ne concentrăm pe investițiile actuale din ISHO și să ne lărgim orizontul pentru a putea identifica noi investiții”, a declarat Ovidiu Şandor.

„Tranzacționarea proiectului The Office este un prim pas relevant în programul de vânzare al activelor care nu mai fac parte din strategia curentă a Nepi Rockcastle, de concentrare pe centre comerciale dominante. The Office este un proiect deosebit și ne bucurăm că va rămâne în continuare în proprietatea unui investitor dedicat planurilor de dezvoltare ale României. Am remarcat de asemenea dovada lichidității pentru piețele regionale importante din România prin interesul manifestat de investitori pentru The Office. Portofoliul de birouri cu care rămânem în București și Timișoara se bucură de asemenea de interes foarte bun din partea pieței astfel încât analizăm oportunitatea vânzării acestui portofoliu în perioada următoare”, au anunţat reprezentanții NEPI Rockcastle.

Complexul The Office a fost lansat în plină criză economică, fiind una din puținele dezvoltări de acest tip din acea perioadă. Investiţia a fost realizată în trei faze, iar finalizarea lucrărilor a avut loc în 2017. Cu o suprafață închiriabilă de aproape 60.000 mp și o rată de ocupare de 100%, proiectul a devenit un reper pentru Cluj-Napoca și Transilvania fiind primul ansamblu de birouri din regiune care respectă cu adevărat standardele internaționale pentru clasa A, în ceea ce privește conceptul, dimensiunea, calitatea, facilitățile, parcajele și eficiența energetică. De altfel, The Office are una din cele mai ridicate certificări de clădire verde la nivel national, BREEAM Excellent.

Concretizarea interesului Dedeman pentru The Office Cluj-Napoca, cel mai mare complex de birouri de clasă A din Cluj şi una din cele mai mari investiţii realizate în ultimii ani în Transilvania, întăreşte ideea conform căreia orașele secundare oferă oportunități de business reale, au anunţat reprezentanţii fostului proprietar,

„Această tranzacție marchează încă un pas important în strategia noastră de investiții. Proiectul The Office reprezintă o alegere ideală pentru Dedeman și ne-a convins atât prin localizarea sa într-unul dintre cele mai importante și dezvoltate orașe ale țării, cât și prin standardele înalte de calitate și sustenabilitate pe care le îndeplinește. Prin continuarea achizițiilor pe piața imobiliară locală ne dorim totodată să consolidăm încrederea tuturor antreprenorilor români și să le insuflăm curajul de a-și susține marile aspirații”, declară Dragoș Pavăl, Președintele Dedeman.

Ovidiu Şandor este un antreprenor din Timişoara, fondator și CEO al firmei dezvoltări imobiliare Mulberry Development, cunoscută la nivel naţional în special pentru dezvoltarea cu succes a proiectelor City Business Centre Timişoara, The Office Cluj Napoca și ISHO, un proiect imobiliar mixt, premiat, în curs de dezvoltare în Timișoara, compus din 1.200 de apartamente, 50.000 mp de birouri de nouă generație și un mix de servicii. În urmă cu mai mulţi ani, Şandor a ieşit din business-ul CBC, pe care l-a cedat exact către noii săi parteneri de la NEPI, cu care a şi realizat ulterior proiectul de la Cluj.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

46 de minute ago

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

14 ore ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

14 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

16 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

16 ore ago