Diverse

Peste o mie de amenzi pentru șoferii care parchează în locuri nepermise și blochează tramvaie, curți și ambulanțe

În Timișoara, în ceea ce privește autovehiculele care staționează neregulamentar, cele mai multe probleme le pun conducătorii auto care își parchează mașinile foarte aproape de liniile de rulare a tramvaielor. Astfel de situații sunt întâlnite cel mai frecvent în Piața Traian și str. Gheorghe Adam.

În astfel de cazuri, pe lângă sancțiunea maximă de 725 lei și 3 puncte penalizare la permis se poate trece și la ridicarea autovehiculului. Spre exemplu, chiar în cursul zilei de ieri un cetățean cu domiciliul în localitatea timișeană Giulvăz a fost sancționat cu amenda maximă, iar autovehiculul marca Volkswagen a fost ridicat deoarece tramvaiul cu numărul 2 nu se putea deplasa din cauza mașinii parcate prea aproape de linia de tramvai de pe str. Gh. Adam, călătorii fiind nevoiți să aștepte minute în șir. De la începutul acestei luni polițiștii locali au aplicat un număr de 1101 sancțiuni contravenționale la Codul Rutier conducătorilor auto care au oprit sau staționat în locuri nepermise, fiind ridicate și un număr de 32 de autovehicule în cazurile în care mașinile erau parcate astfel încât au încurcat circulația mijloacelor de transport în comun sau pătrunderea ambulanțelor în unitățile spitalicești. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția conducătorilor auto să respecte legislația privind oprirea sau staționarea, să își parcheze autovehiculele astfel încât să nu perturbe circulația mijloacelor de transport creând astfel disconfort cetățenilor care se deplasează cu aceste mijloace și care sunt astfel nevoiți să aștepte în trafic, să nu parcheze în dreptul căilor de acces punând în dificultate cetățenii care vor să iasă din curți, parcări etc, și mai ales să nu pună în dificultate pătrunderea ambulanțelor punând astfel în pericol viața persoanelor cu probleme de sănătate.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

19 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

53 de minute ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

12 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

12 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

14 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

15 ore ago