Social

Puteți dona sânge la Timișoara, în ziua liberă, dintre Paști și 1 mai

Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara își păstrează ușile deschise în ziua de marți, 30 mai, și vă îndeamnă, astfel, să va umpleți ziua, mai ales dacă o aveți liberă, cu fapte bune. Donând sânge!

Centrul de Transfuzie Sanguină

Programul de donare este între orele 8.00 – 12.00. Miercuri, în data de 1 mai, Centrul de Transfuzie Sanguină va fi închis.

Ca să puteți dona pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1, lângă Spitalul Județean Timișoara, trebuie doar să aveți vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi pe minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării, să nu fiți sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine și să nu aveți sau să fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (pzoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

5 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

8 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

9 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

9 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

10 ore ago