Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Timisoara se extinde cu bani europeni
Consiliul Județean Timiș lansează licitația de proiectare și execuție pentru o investiție de 4,4 milioane lei, din fonduri europene. Este vorba despre extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara.
Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Timisoara se extinde cu bani europeni
„Construim un corp nou cu o suprafață la sol de 355 mp și o suprafață desfășurată de aproape 800 mp, cu subsol, parter și etaj. La parter, se va amplasa o cameră pentru accesul ambulanțelor și o sală nouă de așteptare. De asemenea, vor fi create spații de decontaminare și deparazitare, camere de recepție și triaj, cât și grupuri sanitare. La etaj vom crea și o sală de curs. Investiția va permite și schimbarea destinației unor spații administrative existente în cabinete de consultații, de mică chirurgie și de ginecologie, cu refacerea finisajelor”, transmite Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Valoarea estimată a contractului este de 4,4 milioane lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Din această sumă, 135.000 lei sunt rezervați serviciilor de proiectare. Durata contractului este de 25 de luni, șase de proiectare și 19 luni pentru execuția lucrărilor.
O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…
Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…