Economic

Aflaţi cum puteţi accesa până la 200.000 de euro din fonduri europene

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a început seria seminariilor de informare cu privire la acordarea finanțările nerambursabile disponibile pentru microîntreprinderi din Regiunea Vest. Acestea beneficiază de noi oportunități de finanțare, în total fiind disponibile 10,7 milioane de euro în regiune.

Sorin Maxim, director general ADR Vest

Sumele sunt oferite Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii a Programului Operaţional Regional. Regiunea Vest dispune de o alocare financiară de 10,77 milioane euro. Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, ADR Vest a inițiat o serie de seminarii de informare dedicate acestui apel de proiecte în fiecare județ al Regiunii Vest. În județul Timiș, la Timișoara, evenimentul va avea loc în data de 29 mai, de la ora 11.00, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara – Amfiteatrul K1.

În cadrul seminarului, reprezentanții ADR Vest vor prezenta prevederile Ghidului Solicitantului: criteriile de eligibilitate și selecție, categoriile de cheltuieli eligibile, criteriile de evaluare tehnică și financiară, aspecte practice privind completarea cererii de finanțare și anexele aferente. De asemenea, se va discuta despre probleme și greșeli în elaborarea și transmiterea proiectelor, spețe întâmpinate în evaluarea și selecția proiectelor. Seminariile de informare sunt deschise tuturor microîntreprinderilor din regiune interesate.  Participarea la eveniment este gratuită, iar accesul este liber – nu sunt necesare confirmarea prezenței sau o înscriere prealabilă.

Apelul de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Microîntreprinderi este de tip competitiv.  Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS, disponibilă la adresa web http://wvw.fonduri-ue.ro/mysmis, în intervalul 8 iulie, ora 12.00 – 8 noiembrie 2019, ora 12.00. Perioada de depunere a proiectelor poate fi redusă în cazul în care bugetul apelului este consumat mai devreme.

În cadrul acestui apel vor putea solicita finanțare societățile și societățile cooperative care: sunt microîntreprinderi, pentru construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau prestare a serviciilor, dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line, pentru investiții localizate în mediul urban; au desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral, nu au avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior și au înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare; au înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin 1 în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare sau au cel puțin un salariat cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată, la data depunerii cererii de finanțare. Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro, iar valoarea maximă a ajutorului în regim de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice din fonduri publice este de 200.000 euro. Finanțarea nerambursabilă solicitată poate reprezenta cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului. Informaţii suplimentare se pot găsi pe internet, la adresele https://adrvest.ro/microintreprinderi-2/ și pe pagina web a programului Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 – http://www.inforegio.ro/ro/.

ADR Vest, prin biroul său de Helpdesk, stă la dispoziția tuturor celor interesați să obțină informații sau clarificări cu privire la accesarea de fonduri nerambursabile prin Regio-POR 2014-2020. Pentru informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați: telefon/fax – 0256/ 491.981, 0256/ 491.923; e-mail – helpdesk@adrvest.ro și office@adrvest.ro.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

7 minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago