Social

Amenzi pentru piețarii din Gheorghe Lazăr pentru mizerie și comerț neautorizat

Piața din zona Gheorghe Lazăr este accesată de mulți oameni din zonă, dar este și plină de gunoaie. Cetățenii au reclamat mizeria lăsată de comercianții de la piața amenajată în zona Gh. Lazăr. Polițiștii locali au intervenit și au dat șapte amenzi.

Polițiștii locali au dat amenzi pentru comerț neautorizat, abandon de deșeuri în piață și nerespectarea regulamentului de piață, valoarea sancțiunilor ajungând la 1.900 lei. De asemenea, tot pe str. Gh. Lazăr, în apropierea acestei piețe, unde se află un complex comercial în cadrul căruia funcționează mai multe firme, s-a luat măsura sancționării contravenționale în cazul a trei dintre acestea, un bar, o frizerie și o farmacie, care nu au gestionat corespunzător deșeurile și le-au depozitat pe domeniul public, sancțiunile fiind de câte 2500 lei fiecare.

Poliția Locală atrage atenția „atât firmelor, cât și comercianților să respecte legislația privind depozitarea resturilor și gestionarea deșeurilor, deoarece au existat situații când în această zonă au fost abandonate cantități semnificative de gunoaie în mijlocul trotuarului, peste care vânzătorii ambulanți au pus la rândul lor resturi, creând în zonă un aspect inestetic și neigienic”.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

O oră ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago