Administratie

Garajele din zona Kiriac au devenit istorie, Nicolae Robu s-a ţinut de cuvânt / VIDEO

Aşa cum a promis, primarul Nicolae Robu nu s-a lăsat şi s-a apucat de demolat garaje şi în zona Kiriac. El s-a filmat în timp ce „făptuieşte” acţiunea, alături de Buldozerul X, iar ca să demonstreze că nu există excepţie de la regulă, edilul-şef a început demolarea cu ceea ce a spus că este chiar garajul şefului Poliţiei Locale.

Acțiunea Buldozerul X în zona Kiriac

Locuitorii din zona Kiriac s-au luptat cu morile de vânt. Au făcut proteste, au trimis comunicate de presă, au solicitat permanent întâlniri şi justificări de la Nicolae Robu, cerând locuri de parcare garantate sau bariere de acces în acele parcări. Primarul nu s-a lăsat şi, aşa cum debanat.ro a anunţat deja, pe data de 8 mai s-a apucat de dat jos garaje vechi din zona amintită. Doleanţele oamenilor nu au avut nicio şansă. Miercuri buldozerul a venit în spaţiul amintit şi s-a apucat de treabă.

„Așa cum am stabilit, astăzi am trecut la demolarea celor 38 de garaje din cvartalul delimitat de străzile Dumitru Kiriac și Ioan Rusu Șirianu, din Cartierul Calea Șagului, despre care am vorbit în urmă cu două săptămâni. Așa cum am promis, vom amenaja în loc o parcare civilizată, precum și un frumos spațiu verde. Evident, fiecare intrare de bloc va avea alei asfaltate. Dacă apreciați și susțineți desființarea garajelor și amenajările civilizate în locul lor, dați Like. Dacă nu susțineți, postați <<Dislike! Vrem să nu vă atingeți de garaje>>. În ambele cazuri, dați <<Share>>, a anunţat, pe Facebook, Robu.

El s-a filmat cum prezintă, iniţial unor doamne, ulterior înconjurat de numeroşi curioşi, nişte planuri despre cum va arăta noua parcare după ce vechile garaje vor dispărea. Ulterior, tot filmat, Robu a dat startul demolării şi, pentru a nu exista dubii, a anunţat că primul garaj dat jos este chiar cel al şefului Poliţiei Locale.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

38 de minute ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

3 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

4 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

5 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

5 ore ago