Acasă în Banat
În urmă cu exact un an, pe data de 11 mai, Asociația Acasă în Banat devenea complet funcțională și își începea, oficial, activitatea. Au fost renovate, conform reprezentanților asociației, 14 case în perioada de activitate a salvatorilor de locuințe.
Acasă în Banat
Reprezentanții asociației Acasă în Banat au lansat și proiectul Color the Village, prin care vor da culoare caselor din localitatea cărășeană Eftimie Murgu. De asemenea, au fost făcute multe acțiuni conexe reabilitării caselor, ajutor de toate felurile pentru familiile ale căror case le-au renovat.
„A urmat un an foarte plin în care sute de oameni s-au implicat, alături de noi, în acțiuni care au stârnit multe emoții. Pentru cei care ne sunt aproape, raportul nostru de activitate nu aduce prea multe noutăți. Pentru cei care abia acum ne cunosc, este un scurt rezumat al unei povești lungi și pline de evenimente. Privind la anul care s-a scurs nu putem decât să ne dorim să continuăm cu la fel de multă energie și încredere că împreună putem facem minuni! Pentru că suntem #acasainbanat!”, transmit reprezentanții asociației.
Dominic Fritz a ieșit pe stradă, pe șantierul unei companii de utilități, aflat în derulare…
O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…