craiova -timisoara
SCM U Craiova s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19. Oltenii au depășit SCM Timișoara, scor 67-62, în meciul 5 al seriei ce a completat primul tur al play-off-ului. Aşadar 3-2 la general, după un meci decisiv slab de ambele părţi, cu zeci de ratări.
SCM Timișoara a ratat 13 din primele 15 aruncări executate din acțiune, astfel încât este limpede că a rămas în urmă pe tabela de marcaj în primele minute de joc. De altfel, SCM U Craiova a încasat primele cinci puncte ale jocului, şi chiar dacă nu a impresionat, nereuşind să înscrie în primele trei minute, a replicat cu un parțial de 12-0 pentru a trece în avantaj. Scorul la prima sirenă a fost de 16-13. Timișoara a înscris opt puncte consecutive pentru a reveni la conducere și a se desprinde din nou la cinci puncte, în debutul secvenţei secunde, dar SCMU a revenit în avantaj la +4, apoi la +2 la intrarea la cabine, 34-32.
Sfertul 3 a fost cel mai bun pentru bănăţeni, care chiar dacă au fost conduşi în două rânduri cu 7 puncte, au reuşit câteva faze excelente care i-au readus în avantaj, 49-48 la intrarea în ultimul sfert, ei marcând 10 din ultimele 12 puncte ale sfertului 3.
Ultimele 10 minute au fost din nou cu răsturnări de situaţie, Timişoara părea că este stăpână pe joc la 54-50, dar a aratat din nou mult pe final, şi de la 56-58 s-a făcut 67-62 pentru Craiova, care a avut cheia jocului în ultimele două minute.
Goran Gajovic a totalizat 18 puncte, 8 recuperări, 5 pase decisive, Morris Curry a reușit 15 puncte, 6 recuperări, iar Porter Troupe a încheiat cu 15 puncte pentru Craiova. În replică, Brandon Randolph a totalizat 14 puncte, Sherwood Brown a izbutit 12 puncte, 6 recuperări, iar Dragoș Diculescu a avut 11 puncte în contul Timișoarei.
Gruparea violetă va continua în grupa 5-8, iar Craiova se va lupta pentru poziţiile 1-4. Oradea şi Steaua au eliminat Timişoara în sferturi în precedentele două sezoane.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…