Opinii

Cum falimentează Primăria „în forţă” Calea Girocului

Au trecut doar câteva zile de la interzicerea parcării pe Calea Martirilor (Girocului) şi reacţiile au curs extrem de vehement împotriva acestei decizii. Una din nou fără cap, de genul car pus înaintea boului, fără o analiză sumară etc. Nu vorbesc de studiu de impact că intră în fibrilaţii „meritocraţii” din primărie şi au nevoie de-o lună pauză de la plimbat aer până îşi revin. Nu ştiu acum dacă e vorba de o „pedeapsă” a primarului la adresa locuitorilor din zonă sau e doar o altă „nefăcută” marca Robu.

Calea Martirilor

Reamintesc, anul trecut, primarul anunţa cu mare tam-tam campania „parcare etajată la tot cartierul”. Şi prima pe listă era chiar în Girocului. Iar asta după ce primarul a fost în vizită anul trecut în zonă, fiind însoţit de mega-specialistul Culiţă Chiş şi celebrul Vasile. „E jale mare, noroaie cât încape, oamenii bieții n-au unde să-și țină mașinile”, spunea Robu anul trecut în urma „vizitei de lucru”.

Şi a promis 200 de locuri de parcare într-o „supraetajată”. În primăvara acestui an, cele 200 de locuri s-au redus la 100, iar oamenii din zonă i-au spus primarului că n-au nevoie de un şantier pentru două locuri de parcare în plus. Fiincă există la ora actuală 98 de locuri. Ca atare, Robu a plecat cu pletele între picioare, iar marea campanie cu parcările de cartier începea cu stângul. E bine totuşi că primăria a cheltuit nişte bani pe SF, proiect etc. Evident, nu din buzunarele lui Robu, Culiţă sau Vasile.

Urmarea acestui eşec, s-a văzut săptămâna trecută, cu interzicerea parcării. Într-o zonă în care chiar Robu spunea că sunt mari probleme din acest punct de vedere. Dar nici măcar la acest lucru nu vreau să mă refer în rândurile următoare, deşi e o mare problemă pentru riverani.

Fiindcă avem un primar care se pretinde liberal, vreau să ating un alt aspect. În zona interzisă parcării există o multitudine de afaceri mai mici sau mai mari: magazine, bănci, un restaurant, brutării, farmacii, clinici medicale etc. Nu mai vorbesc de o piaţă agroalimentară. (Oare „baştanul” pieţelor Ionuţ Nasleu i-o fi zis ceva lui Robu?). Nu trebuie să faci Studii economice la Harvard, ca să realizezi că toate aceste afaceri vor fi puse pe butuci de această măsură a primăriei. La nivel naţional PNL vorbeşte de lipsa de predictibilitate a unor măsuri ale Guvernului. Şi pe bună dreptate. Dar aici putem vorbi de predictibilitate? Celor care au deschis afaceri pe Girocului le-a spus cineva că se va interzice parcarea în zonă, iar drept consecinţă vor pierde clienţi? Măcar în urmă cu un an au fost atenţionaţi de primărie în acest sens? Şi fiecare ştia ce are de făcut. Evident că nu. Din nou s-a făcut totul pompieristic fără să te gândeşi la consecinţe.

Ştiţi ce se întâmplă acum de multe ori? Cei care au au probleme la bănci, piaţă etc. vin câte doi-trei. Unul rămâne în maşină şi face „ture” până când ceilalţi îşi fac treburile. Asta înseamnă trafic îngreunat dar şi emitere de noxe aiurea. Ca să vorbim şi în plan ecologic. După reacţiile tot mai dure, în urmă cu o zi Robu a promis că va face o parcare în zonă. Oare nu era normal să faci întâi parcare şi apoi să vii cu interdicţii? Întreb şi eu.

Mai mult, există o soluţie extrem de simplă care poate conduce şi la fluidizarea traficului, dar şi la păstrarea afacerilor din zonă. Se ştie, dimineaţa traficul intens este dinspre Giroc spre oraş, iar în sens contrar este foarte liber. După-amiaza este taman invers. De ce nu se poate ca dimineaţa să laşi voie la parcare pe partea stângă a sensului dinspre Giroc spre oraş, existând două benzi libere în sensul aglomerat, iar după-amiaza invers? Nu trebuie să ai doctorat în management al traficului pentru o asemenea soluţie. Măcar până face Robu parcările promise din nou. Ştiu, e puţină muncă aici şi nu se cade să le ceri aşa ceva celor care, repet, sunt obişnuiţi doar să mute aerul dintr-o parte în alta. Că după aceea nu mai au randament la partid. Vorba vine, că şi partidul e pe butuci în Timişoara. Ca afacerile de pe Girocului.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

8 ore ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

10 ore ago

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

12 ore ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

13 ore ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

14 ore ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

14 ore ago