Câteva cuvinte despre intoleranţă şi promovarea urii

În fotbal, televiziunile cenzurează imaginile cu sceleraţii, mai mult sau mai puţin îmbrăcaţi, care, înşelând vigilenţa stewarzilor, ajung pe teren, printre jucători. Sunt recomandări ale FIFA şi UEFA, respectate de toate televiziunile. Motivul? Aceşti indivizi care intră pe teren caută celebritate, pe care nu o mai obţin atâta timp cât imaginile cu ei sunt cenzurate. Iar efectul acestor măsuri s-a văzut, astfel de cazuri fiind tot mai rare. 

Mi-am amintit acest lucru, cu câteva zile în urmă, în timpul polemicii iscate de derapajele unui aşa-zis „mare om de cultură” timişorean. Scăpat total pe mirişte, omul n-a făcut altceva cu declaraţiile sale decât să provoace extrem de multă ură în societatea timişoreană în primul rând, dar numai. Nu ştiu dacă şi-a dorit astfel o mai mare notorietate sau a fost un gest de teribilism imbecil. Dar şi-a atins scopul, internetul luând foc, fiind declanşat un adevărat „festival al urii”. Ori nu ştiu dacă Timişoara avea nevoie de aşa ceva sau dacă, într-adevăr, problema Timişoarei este cea expusă de „omul de cultură”. De aceea dau exemplul din fotbal, afirmând că, poate, toate derapajele care instigă la învrăjbire şi intoleranţă n-ar mai trebui promovate. Iar instigatorii lăsaţi să se bălăcească în propria osânză umplută cu ură. 

Mai trist, primarul Nicolae Robu i-a luat cumva partea individului, afirmând că e cumva normal ca „genialii” să o ia razna. Ori aici e tocmai invers. Dacă te pretinzi „mare om de cultură” ai mult mai multe responsabilităţi. La urma urmei poţi fi chiar model. Ori ce exemplu dai când promovezi ura? Şi nu mă întind mai mult decât amintind că prin venele multor lideri nazişti antisemiţi curgea sânge de evreu.

Exact ca şi în cazul de faţă.