Politica

Dan Barna a primit nominalizarea Uniunii Salvaţi România pentru candidatura la preşedinţia României

Zi mare pentru USR-işti. 501 delegaţi din întreaga ţară s-au reunit la Bucureşti, la Teatrul Naţional pentru a decide cine este candidatul partidului, cel care ar urma să intre în cursă cu Klaus Iohannis, pentru funcţia supremă în stat. În urma deciziei luate de votanţi, candidatura i-a fost acordată lui Dan Barna. Propunerea va fi negociată cu cei de la PLUS, în urma discuţiilor urmând să fie anunţat candidatul final. 

Dan Barna

În bătălia pentru nominalizarea USR au intrat patru candidaţi: Dan Barna, Mihai Goţiu, Dragoş Dinulescu şi Dumitru Stanca. Fiecare a răspuns la un număr de patru întrebări stabilite şi a avut un discurs. Ulterior, după prânz, a avut loc şi votul, după ora 16.00 fiind anunţat şi câştigătorul.

Cel considerat favorit, Dan Barna, a obţinut şi cele mai multe voturi, peste 300, fiind desemnat candidatul partidului la postul de preşedinte al României. „Vă mulțumesc foarte mult pentru încredere, pentru acest moment, care este un nou pas. Chiar cred că România are nevoie de ADN-ul USR la Cotroceni. Chiar cred că vom termina acolo acest drum”, a declarat el după aflarea rezultatelor”, a declarat Dan Barna, după anunţarea rezultatelor.

Conform protocolului alianţei USR + PLUS, alegerea finală pentru persoana care o va reprezenta în alegerile președințiale se va face după ce şi colegii de alianţă îşi vor desemna un candidat, iar cele două partide vor negocia asupra binomului candidat la funcţia de preşedinte al României – candidat la postul de prim-ministru. Tot în cursul zilei de sâmbătă, favoritul celor de la PLUS, Dacian Cioloş, a anunţat că el îşi asumă atât funcţia de preşedinte al ţării, dar şi cea de prim-ministru: „Am demarat procedura de selecție a candidaților la președinția României și la Primăria Capitalei. Facem acest lucru prin democrație directă, prin votul tuturor membrilor. Procesul va dura două săptămâni. Ulterior vom decide care va fi candidatul alianței USR PLUS la funcția de președinte și care la funcția de prim-ministru. Vom merge în tandem”.

Dacă urmărim discursul lui Barna, acesta precizează că „România are nevoie de ADN-ul USR la Cotroceni”, el antepronunţându-se, într-o anumită măsură, asupra persoanei alese în cadrul alianţei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

2 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

4 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

6 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

7 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

7 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

20 de ore ago