Social

Massimo, unul dintre cele mai cunoscute localuri din centrul Timişoarei, închis de Protecţia Consumatorilor

Mucegai, materie primă fără identificare, produse alimentare depozitate în condiţii deplorabile. Sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor la un local renumit din Piaţa Operei, Massimo. Acesta a fost închis, iar patronii amendaţi.

La puţin timp după ce Sorins Susanu, şeful reinvestit al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Vest, prezenta un scurt bilanţ al primelor şase luini de activitate, un alt local a fsot descoperit cu probleme. A 198-a „victimă” din acest an al celor de la Protecţia Consumatorilor a fost Massimo, unul dintre cele mai cunoscute localuri din Piaţa Operei. Restaurant-cafenea-gelaterie, la Massimo inspectorii CRPC au descoperit mai multe nereguli: mucegai, materie primă fără acte de identificare, produse alimentare depozitate în condiţii neconforme (materie primă din care se face îngheţata, ingrediente pizza) etc.
Inspectorii au decis închiderea localului până la remedierea acestor nereguli, fiind administrată şi o amendă. Evident, au fost distruse imediat mai multe produse, printre care torturi de îngheţată. „Indiferent de cine este agentul economic sau cât de bine este poziţionat, vom aplica aceeaşi măsură pentru fiecare dintre ei, iar măsurile vor fi în consecinţă, în funcţie de problemele descoperite. Le atrag atenţia tuturor agenţilor economici să nu pună mai presus câştigul financiar în detrimentul consumatorilor”, a declarat pentru deBanat Sorin Susanu.

Foto Facebook

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

52 de minute ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

2 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

2 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

3 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

3 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

3 ore ago