Sport

Parcurs excelent la Europenele Universitare, chiar dacă UVT a terminat doar pe locul 9

Universitatea de Vest Timișoara a avut o prestație mai mult decât onorantă la Europenele de fotbal ale Universităților desfășurate la Madrid. Pentru că nici șansa nu a fost de partea lor, bănățenii au terminat în cele din urmă pe locul 9.

Parcurs excelent la Europenele Universitare, chiar dacă UVT a terminat doar pe locul 9

În grupe, UVT a înregistrat două victorii, cu echipe din Portugalia și Polonia, un egal cu marea favorită din Germania și un singur eșec, la limită, cu echipa din Turcia, aceasta mergând mai departe datorită unui gol din 11 metri.

UVT a continuat astfel doar în grupa locurilor 9-12, iar în semifinale a învins echipa gazdă din Spania cu 3-1. A urmat maciul pentru locul 9 cu Parma din Italia. A fost 3-3 (1-2), după un meci nebun și o victorie bănățeană la lovituri de departajare. Italienii au condus cu 2-0,
timișorenii au întors scorul, 3-2, goluri marcate de M. Olariu, Pădurariu și Giuricici, dar Parma a egalat după un minut!

Conform regulamentului, s-a trecut direct la lovituri de departajare. Au început peninsularii, care au ratat o lovitură, la 2-2. UVT-ul a transformat tot, prin Giuricici, Niță, Mureșan, Băban și Pădurariu.

În absența lui Ciobanu (suspendat) și Oancia (accidentat), antrenorul Vlad Bura a folosit formula: Rusu – Grunță, Stupu, Mureșan, Fl. Olariu – Contescu (c), M. Olariu – Udrea, Băban, Niță – Ghiunghiuș. Au mai jucat: Giuricici, Pădurariu, Muj.

Campioană a devenit Kuban State University, din Rusia.

Așadar cu doar un eșec, un egal și patru victorii UVT a ținut stindardul sus României, dar s-a clasat doar pe locul 9 din 20 de reprezentante.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

5 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

10 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

13 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

13 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

13 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

13 ore ago