Administratie

Particulele în suspensie sunt cea mai mare problemă din aerul Timişoarei. Acesta nu e chiar unul perfect

În ciuda asigurărilor date de primarul Nicolae Robu privind calitatea aerului respirat în oraş, aceasta nu este chiar cea mai bună. Interesant, cea mai mare problemă nu sunt marile fabrici, ci particulele în suspensie din atmosferă, produse atât de industrie, dar şi de traficul auto sau de încălzirea locuințelor.

De câteva săptămâni există dispute între Prefectura Timiş, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu, pe de o parte, respectiv primarul Nicolae Robu, pe de altă parte, motivul fiind poluarea produsă în oraş, respectiv calitatea aerului. Tema a fost abordată şi în cadrul Colegiului Prefectural de miercuri, atunci când prefectul Eva Andreaş a cerut informaţii legate de modul de monitorizare a parametrilor aerului din oraşul de pe Bega. De problemă se ocupă Agenţia pentru Protecţia Mediului şi nu Garda de Mediu, aşa cum debanat.ro a mai arătat, iar reprezentanţii APM au prezentat cum stă situaţia.

Aerul din Timişoara nu e unul toxic, dar nici ideal, cum e prezentat de edilul-şef. Cele mai mari probleme apar la indicatorul PN 10, adică particulele în suspensie, rezultate atât în urma activităţii industriale, dar şi a traficului auto. Monitorizarea aerului timişorean e permanentă, a confirmat APM, răspunzând întrebărilor lansate de Eva Andreaş, iar aceasta se face prin intermediul a cinci staţii de monitorizare, 24 de ore din 24, automat. Iar aceste staţii arată că situaţia nu e una excelentă. „Da, sunt depășiri la acești indicatori în Timișoara. Avem până în prezent depășiri în ceea ce privește particulele în suspensie PN 10”, au anunţat cei de la Mediu. Cele mai multe depăşiri au fost înregistrate la staţia automată din curtea liceului Carmen Sylva, aici limitele au fost depăşite de nouă ori, la staţia din Calea Aradului s-au depăşit indicatorii de opt ori, iar în Şagului de şase ori, mai spun cei de la APM.

Acuzaţi de primar că poluează, marile firme din Timişoara sunt autorizate, dar o bună parte din monitorizarea acestora este efectuată chiar de respectiva firmă. Conform autorizaţiei deţinute, acestea trebuie să efectueze periodic analizeze şi să transmit rezultatele la Agenţia Pentru Protecţia Mediului. Iar conform raportărilor efectuate, în acest an nu au fost constatate depăşiri ale indicatorilor standard de protecţie a mediului, au mai anunţat cei de la Mediu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

O oră ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

2 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

2 ore ago

Au fost introduse restricții de circulație la trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș

Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…

2 ore ago

Centru dedicat persoanelor vârstnice la Moşniţa Nouă. A fost semnat contractul de finanțare

În localitatea Urseni, comuna Moşniţa Nouă, se va ridica un centru dedicat persoanelor vârstnice și…

3 ore ago

UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific

Universitatea de Vest Timișoara ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și…

3 ore ago