Sport

Poli joaca în tur cu UTA, Rapid și Ripi în deplasare. Programul complet al celei mai tari ediții de Liga a II-a din ultimii ani

Nume ca Ripensia, Politehnica, Rapid, UTA, Petrolul, Cluj, Reșița, FC Argeș atrag, astfel că se anunță o ediție a ligii secunde incendiară. Astăzi, echipele și-au aflat programul pentru noul campionat.

Programul complet al Ligii a II-a, ediția 2019-2020. Foto: Seba Tătaru

Noul sezon al Ligii a II-a începe pe 3 august 2019 şi se încheie pe 30 mai 2020, exact ca ediţia trecută. Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfăşoară până pe 7 decembrie, atunci când are loc etapa a XXI-a, adică a doua a returului. În acest interval sunt programate şi două etape intermediare, pe 16 octombrie (etapa XII-a) şi 13 noiembrie (etapa XVII-a).

Partea a doua a sezonului debutează pe 22 februarie 2020, cu etapa a XXII-a, şi se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a XXXVIII-a. În această perioadă sunt programate tot două intermediare, pe 8 aprilie (etapa a XXIX-a) şi 13 mai (etapa a XXXV-a).

Programul turului

Etapa 1 – 03 august 2019

Rapid Bucureşti – SSC Farul Constanţa
Concordia Chiajna – Daco-Getica Bucureşti
Turris-Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Târgu Jiu
ASU Politehnica Timişoara – CS Mioveni
CSM Reşiţa – Universitatea Cluj
Luceafărul Oradea – Sportul Snagov
FC Argeş – Ripensia Timişoara
SCM Gloria Buzău – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti
UTA Arad – Dunărea Călăraşi

Etapa a 2-a – 10 august 2019

SSC Farul Constanţa – Dunărea Călăraşi
Petrolul Ploieşti – UTA Arad
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Metaloglobus Bucureşti
Ripensia Timişoara – SCM Gloria Buzău
Sportul Snagov – FC Argeş
Universitatea Cluj – Luceafărul Oradea
CS Mioveni – CSM Reşiţa
Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica Timişoara
Daco-Getica Bucureşti – Turris-Oltul Turnu Măgurele
Rapid Bucureşti – Concordia Chiajna

Etapa a 3-a – 17 august 2019

Concordia Chiajna – SSC Farul Constanţa
Turris-Oltul Turnu Măgurele – Rapid Bucureşti
ASU Politehnica Timişoara – Daco-Getica Bucureşti
CSM Reşiţa – Pandurii Târgu Jiu
Luceafărul Oradea – CS Mioveni
FC Argeş – Universitatea Cluj
SCM Gloria Buzău – Sportul Snagov
Metaloglobus Bucureşti – Ripensia Timişoara
UTA Arad – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Dunărea Călăraşi – Petrolul Ploieşti

Etapa a 4-a – 24 august 2019

SSC Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Dunărea Călăraşi
Ripensia Timişoara – UTA Arad
Sportul Snagov – Metaloglobus Bucureşti
Universitatea Cluj – SCM Gloria Buzău
CS Mioveni – FC Argeş
Pandurii Târgu Jiu – Luceafărul Oradea
Daco-Getica Bucureşti – CSM Reşiţa
Rapid Bucureşti – ASU Politehnica Timişoara
Concordia Chiajna – Turris-Oltul Turnu Măgurele

Etapa a 5-a – 31 august 2019

Turris-Oltul Turnu Măgurele-SSC Farul Constanţa
ASU Politehnica Timişoara-Concordia Chiajna
CSM Reşiţa-Rapid Bucureşti
Luceafărul Oradea-Daco-Getica Bucureşti
FC Argeş-Pandurii Târgu Jiu
SCM Gloria Buzău-CS Mioveni
Metaloglobus Bucureşti-Universitatea Cluj
UTA Arad-Sportul Snagov
Dunărea Călăraşi-Ripensia Timişoara
Petrolul Ploieşti-FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Etapa a 6-a – 07 septembrie 2019

SSC Farul Constanţa-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ripensia Timişoara-Petrolul Ploieşti
Sportul Snagov-Dunărea Călăraşi
Universitatea Cluj-UTA Arad
CS Mioveni-Metaloglobus Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu-SCM Gloria Buzău
Daco-Getica Bucureşti-FC Argeş
Rapid Bucureşti-Luceafărul Oradea
Concordia Chiajna-CSM Reşiţa
Turris-Oltul Turnu Măgurele-ASU Politehnica Timişoara

Etapa a 7-a – 14 septembrie 2019

ASU Politehnica Timişoara-SSC Farul Constanţa
CSM Reşiţa-Turris-Oltul Turnu Măgurele
Luceafărul Oradea-Concordia Chiajna
FC Argeş-Rapid Bucureşti
SCM Gloria Buzău-Daco-Getica Bucureşti
Metaloglobus Bucureşti-Pandurii Târgu Jiu
UTA Arad-CS Mioveni     
Dunărea Călăraşi-Universitatea Cluj     
Petrolul Ploieşti-Sportul Snagov     
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-Ripensia Timişoara

Etapa a 8-a – 21 septembrie 2019

SSC Farul Constanţa-Ripensia Timişoara
Sportul Snagov-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Universitatea Cluj-Petrolul Ploieşti
CS Mioveni-Dunărea Călăraşi
Pandurii Târgu Jiu-UTA Arad
Daco-Getica Bucureşti-Metaloglobus Bucureşti
Rapid Bucureşti-SCM Gloria Buzău
Concordia Chiajna-FC Argeş
Turris-Oltul Turnu Măgurele-Luceafărul Oradea
ASU Politehnica Timişoara-CSM Reşiţa

Etapa a 9-a – 28 septembrie 2019

CSM Reşiţa-SSC Farul Constanţa
Luceafărul Oradea-ASU Politehnica Timişoara
FC Argeş-Turris-Oltul Turnu Măgurele
SCM Gloria Buzău-Concordia Chiajna
Metaloglobus Bucureşti-Rapid Bucureşti
UTA Arad-Daco-Getica Bucureşti
Dunărea Călăraşi-Pandurii Târgu Jiu
Petrolul Ploieşti-CS Mioveni
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-Universitatea Cluj
Ripensia Timişoara-Sportul Snagov

Etapa a 10-a – 05 octombrie 2019

SSC Farul Constanţa-Sportul Snagov
Universitatea Cluj-Ripensia Timişoara
CS Mioveni-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Pandurii Târgu Jiu-Petrolul Ploieşti
Daco-Getica Bucureşti-Dunărea Călăraşi
Rapid Bucureşti-UTA Arad
Concordia Chiajna-Metaloglobus Bucureşti
Turris-Oltul Turnu Măgurele-SCM Gloria Buzău
ASU Politehnica Timişoara-FC Argeş
CSM Reşiţa-Luceafărul Oradea

Etapa a 11-a – 12 octombrie 2019

Luceafărul Oradea-SSC Farul Constanţa
FC Argeş-CSM Reşiţa
SCM Gloria Buzău-ASU Politehnica Timişoara
Metaloglobus Bucureşti-Turris-Oltul Turnu Măgurele
UTA Arad-Concordia Chiajna
Dunărea Călăraşi-Rapid Bucureşti
Petrolul Ploieşti-Daco-Getica Bucureşti
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-Pandurii Târgu Jiu
Ripensia Timişoara-CS Mioveni
Sportul Snagov-Universitatea Cluj

Etapa a 12-a – 16 octombrie 2019 (intermediară)

SSC Farul Constanţa-Universitatea Cluj
CS Mioveni-Sportul Snagov
Pandurii Târgu Jiu-Ripensia Timişoara
Daco-Getica Bucureşti-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Rapid Bucureşti-Petrolul Ploieşti
Concordia Chiajna-Dunărea Călăraşi
Turris-Oltul Turnu Măgurele-UTA Arad
ASU Politehnica Timişoara-Metaloglobus Bucureşti
CSM Reşiţa-SCM Gloria Buzău
Luceafărul Oradea-FC Argeş

Etapa a 13-a – 19 octombrie 2019

FC Argeş-SSC Farul Constanţa
SCM Gloria Buzău-Luceafărul Oradea
Metaloglobus Bucureşti-CSM Reşiţa
UTA Arad-ASU Politehnica Timişoara
Dunărea Călăraşi-Turris-Oltul Turnu Măgurele
Petrolul Ploieşti-Concordia Chiajna
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-Rapid Bucureşti
Ripensia Timişoara-Daco-Getica Bucureşti
Sportul Snagov-Pandurii Târgu Jiu
Universitatea Cluj-CS Mioveni

Etapa a 14-a – 26 octombrie 2019

SSC Farul Constanţa-CS Mioveni
Pandurii Târgu Jiu-Universitatea Cluj
Daco-Getica Bucureşti-Sportul Snagov
Rapid Bucureşti-Ripensia Timişoara
Concordia Chiajna-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Turris-Oltul Turnu Măgurele-Petrolul Ploieşti
ASU Politehnica Timişoara-Dunărea Călăraşi
CSM Reşiţa-UTA Arad
Luceafărul Oradea-Metaloglobus Bucureşti
FC Argeş-SCM Gloria Buzău

Etapa a 15-a – 02 noiembrie 2019

SCM Gloria Buzău-SSC Farul Constanţa
Metaloglobus Bucureşti-FC Argeş
UTA Arad-Luceafărul Oradea
Dunărea Călăraşi-CSM Reşiţa
Petrolul Ploieşti-ASU Politehnica Timişoara
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-Turris-Oltul Turnu Măgurele
Ripensia Timişoara-Concordia Chiajna
Sportul Snagov-Rapid Bucureşti
Universitatea Cluj-Daco-Getica Bucureşti
CS Mioveni-Pandurii Târgu Jiu

Etapa a 16-a – 09 noiembrie 2019

SSC Farul Constanţa-Pandurii Târgu Jiu
Daco-Getica Bucureşti-CS Mioveni
Rapid Bucureşti-Universitatea Cluj
Concordia Chiajna-Sportul Snagov
Turris-Oltul Turnu Măgurele-Ripensia Timişoara
ASU Politehnica Timişoara-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
CSM Reşiţa-Petrolul Ploieşti
Luceafărul Oradea-Dunărea Călăraşi
FC Argeş-UTA Arad
SCM Gloria Buzău-Metaloglobus Bucureşti

Etapa a 17-a – 13 noiembrie 2019 (intermediară)

Metaloglobus Bucureşti-SSC Farul Constanţa
UTA Arad-SCM Gloria Buzău
Dunărea Călăraşi-FC Argeş
Petrolul Ploieşti-Luceafărul Oradea
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-CSM Reşiţa
Ripensia Timişoara-ASU Politehnica Timişoara
Sportul Snagov-Turris-Oltul Turnu Măgurele
Universitatea Cluj-Concordia Chiajna
CS Mioveni-Rapid Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu-Daco-Getica Bucureşti

Etapa a 18-a – 16 noiembrie 2019

SSC Farul Constanţa-Daco-Getica Bucureşti
Rapid Bucureşti-Pandurii Târgu Jiu
Concordia Chiajna-CS Mioveni
Turris-Oltul Turnu Măgurele-Universitatea Cluj
ASU Politehnica Timişoara-Sportul Snagov
CSM Reşiţa-Ripensia Timişoara
Luceafărul Oradea-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
FC Argeş-Petrolul Ploieşti
SCM Gloria Buzău-Dunărea Călăraşi
Metaloglobus Bucureşti-UTA Arad

Etapa a 19-a – 23 noiembrie 2019

UTA Arad-SSC Farul Constanţa
Dunărea Călăraşi-Metaloglobus Bucureşti
Petrolul Ploieşti-SCM Gloria Buzău
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-FC Argeş
Ripensia Timişoara-Luceafărul Oradea
Sportul Snagov-CSM Reşiţa
Universitatea Cluj-ASU Politehnica Timişoara
CS Mioveni-Turris-Oltul Turnu Măgurele
Pandurii Târgu Jiu-Concordia Chiajna
Daco-Getica Bucureşti-Rapid Bucureşti

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

3 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

4 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

6 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

6 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

8 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

10 ore ago