Se întrerupe apa
Aquatim a programat astăzi întreruperi ale apei pe mai multe străzi din Timișoara, dar și în alte două localități din Timiș.
Pentru mai multe ore nu va curge apă la robinetele consumatorilor de pe străzile Telegrafului, Splaiul Nistrului, 3 August, Abrud, Zlatna, Mircești, Cluj și Dionisie Linția. Aceleași probleme le vor întâmpina cei care locuiesc la Remetea și la Utvin.
„La reluarea alimentării în regim normal este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă”, transmit reprezentanții Aquatim.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…