Simona Halep
Prima semifinală a adus față în față două sportive care se cunosc foarte bine, mai ales pentru că s-au mai întâlnit în șapte meciuri directe anterioare. Simona Halep și Elina Svitolina, două campioane ale țării de unde provin, ele rescriind istoria sportului alb în România și Ucraina nu s-au întâlnit niciodată însă pe iarbă, o suprafață pe care cele două nu se simt așa de bine, ele preferând în primul rând zgura, apoi hardul. Cele două sportive au și stiluri asemănătoare, asfet că era greu de spus cine ar avea prima șansă. Am spune Simona, datorită experienței superioare și a faptului că s-a mai aflat în penultimul act pe iarba londoneză, însă și Elina avea armele ei, atât mai mult cu cât conducea la directe, 4-3. Era clar însă că jucătoarea care va domina din spatele terenului și care va găsi traseele mai bune va avea câștig de cauză.
Și a început partida, istorică pentru două națiuni din Europa, cu două game-uri epuizante, cu schimburi lungi, mai degrabă de zgură, dar cu un tenis de înaltă ținută. Simo le-a luat la avantaje, după care Elina a reușit un break la 0. De la 2-1, românca a început să arate jocul care a dus-o din 2017 pe primul loc, reușind mingi senzaționale și câștigând game după game. S-a făcut 6-1 și aveam o favorită.
Setul secund începe cu ambele jucătoare atente pe propriul serviciu. Meciul e plăcut, cu schimburi spectaculoase și mingi câștigătoare ce ridică publicul în picioare. Se face pe nesimțite 3-3, iar apoi jucătoarea din Constanța face break, apoi și-l consolidează, 5-3. Presiunea și miza este mult prea mare pentru Svitolina, care pierde meciul și mental, iar românca își adjudecă setul la a doua minge de meci. 6-1, 6-3, într-un meci de 75 de minute, în care Simo a fost vioara întâi având în jur de 30 de mingi câștigătoare, mult peste media din partidele anterioare.
Avem finalistă la Wimbledon și visăm frumos. Simona Halep din România joacă sâmbătă cu trofeul pe masă împotriva câștigătoarei dintre Serena Williams și Barbora Strycova.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…