Consum de alcool în parcuri
Polițiștii locali sunt în parcurile din oraș. Nu stau pe bancă și nici nu fac selfie-uri în flori, ci veghează pentru prevenirea actelor de distrugere a bunurilor publice, pentru verificarea respectării actelor normative în vigoare referitoare la ordinea și liniștea publică, plimbarea câinilor cu lesă și cu botniță în cazul celor periculoși, strângerea resturilor fiziologice după acesștia, verifică starea de curățenie și altele.
Consum de alcool în parcuri
Polițiștii locali sunt prezenți în Parcul Copiilor pe timp de noapte, dar și prin rotație, în Parcurile Dacia, Bucovina și Cugir, iar de la redeschiderea Parcului Anton Scudier, fost Central, polițiștii locali sunt prezenți și aici.
În toate aceste parcuri, de la începutul lunii august, au fost aplicate un număr de 145 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru consumul de alcool pe domeniul public, faptă sancționată cu amenzi de la 100 la 500 lei.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…