Emilia Milutinovici
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș nu-i mai prelungesc mandatul la conducerea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș Emiliei Milutinovici. Aceasta are vârsta de pensionare (61 de ani), dar a cerut prelungirea mandatului (drept pe care îl are) cu încă un an. Conducerea CJ Timiș a spus „nu”.
Emilia Milutinovici
Emilia Milutinovici a cerut încă din luna iunie a anului 2019 prelungirea mandatului său, pentru a-și definitiva proiectele, deși are vârsta de pensionare. Reprezentanții CJ Timiș nu i-au aprobat această cerere, urmând ca începând cu data de 2 septembrie mandatul său să înceteze. Emilia Milutinovici va ataca această decizie în instanță.
„Am solicutat consiliului județean, respectiv domnului președinte, prelungirea mandatului. Săptămâna aceasta am primit dispoziția de încetare a mandatului, deși am depus cererea în luna iunie, astfel încît mă supun acestei dispoziții. Fac mențiunea faptului că această dispoziție este netemeinică și nelegală, prin urmare îmi rezerv dreptul de a acționa în instanță și a o ataca în contencios”, a spus Emilia Milutinovici.
Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra a declarat că de la 2 septembrie îi încetează mandatul Emiliei Milutinovoici, dar nu a menționat cine va fi persoana care o va înlocui.
„Doamna director general a ajuns la vârsta de pensionare și având posibilitatea legală să gândim o reconstrucție, ținând cont că la nivel național strategia privind asistența socială s-a schimbat și implică foarte multe probleme, am considerat la momentul ăsta că va trebui lucrat cu o nouă echipă”, a spus președintele CJ Timiș Călin Dobra.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…