IPS Ioan a zis să se angajeze polițiști. Și s-au angajat polițiști?

N-am prea văzut în mediul public vreo opinie a vreunei fețe bisericești majoritare sau minoritare care să vorbească de disoluția autorității statului român pe fondul a ce s-a întâmplat la Caracal. Nu că ar putea dumnealor să facă ceva la modul imediat și concret, dar se știe că părerea unui părinte spiritual ar putea să miște puțin lucrurile într-un domeniu sau altul. Cum să le miște? Păi nu vă așteptați ca autoritatea să fie brusc mai eficientă sau mai vigilentă, dar dacă statul condus de actualii guvernanți se bazează pe o vorbă bună a unor prelați atunci când e vorba de evenimente electorale, păi atunci politicienii ar putea fi atenționați de implicarea acelor vectori de sfat și imagine într-un domeniu atât de sensibil lor. Poate că nu le-ar pica bine să audă că cutare preot sau căpetenie bisericească ridică lumea întru nemulțumire față de guvern cu atât de puține luni înainte de alegeri. Și puțin câte puțin poate că mai mișcăm societatea. 

N-am văzut așa ceva din partea Preafericitului Daniel. Totuși, l-am auzit pe Înalt Prea Sfințitul Ioan, mitropolitul Banatului, să ceară primarului Nicolae Robu suplimentarea contingentului de agenți ai poliției locale timișorene, astfel ca sentimentul siguranței în spațiul public timișorean să crească. E bine și atât, într-o perioadă în care poliția, fie că e vorba de cea națională, fie face referire la cea locală, a ajuns o instituție de-o ineficiență soră cu dispariția ei din societate. Firește că sonore sunt cazurile de la Galați, cu fata plină de sânge ce i-a lăsat indiferenți pe doi agenți rămași impasibili în mașina cu girofar, dar și evenimentele petrecute recent la Caracal, dar neputința poliției în fața fenomenului infracțional e mult mai adâncă și revoltătoare plecând de la cazuri minore, dar care însumate dau un contur disoluției de care se vorbește.

Numai că Poliția Română sau polițile locale nu dau dovadă de crasă ineficiență doar pe fondul efectivului scăzut de cadre. Este adevărat că trendul a fost într-acolo. Să se desființeze secții de poliție, mai cu seamă în mediul rural, să se majoreze salariile celor rămași pentru motivarea celor considerați că s-ar afla în prima linie de luptă cu infracționalitatea, dar nu e numai asta. Poliția Română emană neîncredere și arată că nu poate rezolva multe cazuri prin care trecem noi, cetățenii, nu numai pentru că ei sunt puțini și nu mai fac față, ci și din alte pricini. Nu m-aș opri foarte mult nici măcar asupra corupției și complicității cu clanurile interlope. Păcatul ăsta există nu de azi sau ieri, dar de la Poliție nu mai așteptăm mai nimic bun dintr-o meteahnă cu efect pe termen lung: incompetența, blazarea, neîncrederea lor, a polițistilor, că munca lor are o finalitate ca urmare a problemelor din justiție.

Un respectat gazetar din presa centrală povestea despre solicitări la 112 care sfârșeau prin avertizarea de către polițist a făptuitorilor de exploatere sexuală, de exemplu. Sau cum polițistul te conducea nu foarte subtil către concluzia că nu mai merită să faci plângere, căci tot nu se va întâmpla nimic. Poate că în multe cazuri chiar nu s-ar întâmpla nimic, dar cred că criminală este comoditatea, greutatea cu care ies dintr-un clișeu al polițistului ce s-a angajat acolo că nu poate performa în altă parte, iar în uniformă nu-i cere nimeni să performeze, ci doar să aștepte pensia la 50 de ani și să se bucure de prestanța ce și-o imagina el că o are uniforma ce-o poartă. Cu toții avem mici istorii culese din experiențele noastre sau ale cunoștințelor cu poliția. 

Eu, de pildă, am găsit mașina lovită în parcarea unui supermarket, la câțiva metri sub o cameră de luat vederi. Am fi tentați să zicem că ăsta e un caz pentru o calfă în poliție, nu pentru un criminalist experimentat. Am depus toată documentația la rutieră cu solicitarea să ceară ei, polițiștii, imaginile de la supermarket și să-mi prezinte o concluzie cu care să mă duc la asigurator. Ce credeți că s-a întâmplat? Da, nimic. Nici măcar nu am primit răspuns, deși la ghișeu am insistat cu întrebarea dacă se vor face verificările video. Statul ca și componentă de ordine publică dispare complet din viața noastră dacă într-un caz atât de simplu nici măcar nu ți se răspunde. Bunul simț care te face să răspunzi la un salut, atât și nimic mai mult. Nici măcar acest gest nu l-a făcut poliția rutieră. Să-mi dea un răspuns, fie el și negativ cu minciuna sau adevărul că „imaginile nu pot identifica vreun făptuitor”. Zero reacție. 

Reconstrucția încrederii în poliție nu vine doar din ce-a cerut mitropolitul Banatului IPS Ioan. Nu doar numărul mic al lor îngrijorează, cât mai degrabă atitudinea. Iar pentru cât rău a putut face cea mai mare parte a clasei politice cu disoluția asta a autorității statului, reconstrucția e infinit mai dificilă și mai de durată decât stricăciunile făcute în pași mici, fără să le simțim imediat sau fără să ne deranjeze imediat. Suntem țara cu legi laxe împotriva infractorilor, suntem țara în care infractorul este preferat contribuabilului, iar sancțiunea așa mică și neînsemnată cum e ea stipulată în lege nu este aplicată. Și nu este aplicată pentru că 30 de ani s-a indus ideea că poliția și sancțiunea sunt niște prelungiri ale miliției și abuzurilor ei, în totală contradicție cu ideea de libertate și democrație. Nimic mai fals. În România nu se poate aplica conceptul libertății responsabile tocmai pentru ca manifestarea ei să afecteze liberatatea altuia. În România suntem liberi să facem ce vrem, de la parcatul în fața garajului altuia, la furat din banul public, la a căpușa instituțiile statului pentru că faci parte dintr-un clan politic privilegiat. Un mic pas e votul. Condiția necesară, nu știu dacă și suficientă.