Economic

Loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva sunt (aproape) gata!/FOTO

Peste doar câteva zile, dacă specialiştii Companiei de Drumuri sau cei de la Ministerul Transporturilor nu vor descoperi niciun fel de probleme neaşteptate, vor fi deschise în vestul ţării două noi tronsoane de autostradă. Vorbim despre loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva, lucrările de aici fiind aproape de finalizare.


Deşi a fost necesară executarea unui nou nod rutier la Holdea, pe lotul 3, respectiv realizarea unor lucrări extrem de dificile, cel puţin pentru România, la Dealul Liliecilor, iată că până la urmă minunea e aproape să se producă, iar cele două loturi ar putea fi deschise circulaţiei de la jumătatea acestei luni. Astfel, constructorii celor două loturi, o societate spaniolă, respectiv una românească, au solicitat deja realizarea recepţiei investiţiei, pe 12 august. Împreună, cele două aduc 43 de noi kilometri de autostradă românească, dar, mai ales, şosele mai sigure şi un trafic mai lejer pentru şoferii care merg spre Deva. Din păcate, rămân cei 8 kilometri din lotul 2, unde se află şi cele două tuneluri care încă nici nu au constructor desemnat, fără de care nu se poate circula integral pe autostradă de la vama Nădlac până la Sibiu. Şi prea curând acest lucru nu se va întâmpla…
Pe lotul 4 se toarnă stratul de uzură la Dealul Liliecilor, constructorul mai are de rezolvat o serie de lucrări la şanţurile de drenaj, intalaţi o serie de parapete şi montat o serie de stâlpi. Pe lotul 3 mai trebuie instalate gardurile de protecţie pentru animale şi alte câteva lucrări mărunte.
Cei de la Asociaţia Pro Infrastructură au vizitat pe teren lucrările de pe cele două loturi şi concluziile sunt clare: cele două tronsoane sunt aproape gata. „Mai este puțin, foarte puțin! Dacă nu vom avea noi surprize neplăcute cu dispute surde între constructori și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la recepția lucrărilor, sunt șanse mari ca săptămâna viitoare (12-14 august) să circulăm pe cei 43,28 km ai loturilor 3 și 4 din Autostrada A1 Lugoj-Deva. Cele două capete ale tronsoanelor, nodul Holdea și celebrul deal „al liliecilor” de la Șoimuș, sunt aproape gata”, spun reprezentanţii asociaţiei.

[ngg src=”galleries” ids=”3788″ display=”basic_thumbnail”] 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

21 de ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

22 de ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

22 de ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

22 de ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

23 de ore ago