Sport

SCM Poli merge în Ungaria pentru două amicale și se desparte de un jucător

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara se deplasează în Ungaria, pentru două amicale cu Oroshaza, formație din prima ligă a țării vecine. Primul meci e vineri seară, de la ora 19.00, iar revanșa e programată tot în Ungaria, sâmbătă, de la ora 12.00.

Nu fac deplasarea doi jucători cu probleme medicale – căpitanul Cristian Fenici și portarul Cristian Tcaciuc.
Până în acest moment, echipa bănățeană a susținut patru partide de verificare. A câștigat dubla amicală cu Reșița, dar apoi a pierdut ambele jocuri disputate la un patrulater disputat la Turda, contra Minaurului din Baia Mare și a Reșiței.

Altfel, interul dreapta Milos Orbovic și SCM Politehnica Timișoara au ajuns la un acord privind încheierea colaborării. „Îi mulțumim jucătorului sârb pentru cele două sezoane petrecute în tricoul alb-violet! A contribuit din plin la reușitele formației bănățene; cu 130 de goluri marcate în sezonul 2017-2018 a fost al doilea marcator al lotului, iar cu aproape 100 de reușite în campionatul 2018-2019 a fost al treilea în clasamentul marcatorilor. În martie 2019, a fost printre cei care au adus Cupa României la Timișoara!”, a fost anunțul grupării bănățene.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

2 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

16 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

16 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

17 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

17 ore ago