Politica

Continuă măcelul în ALDE. Marian Cucşa sare la gâtul lui Vosganian

Liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa, l-a atacat dur pe purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Varujan Vosganian, cerându-i acestuia să nu mai vorbească în numele partidului. Reacţia vine după ce Vosganian a declarat că, prin plecarea unor membri ALDE, se va face o “igienizare forţată” în partid.

Din fost fidel al lui Călin Popescu Tăriceanu, Marian Cucşa face parte acum din grupul celor care nu doresc să părăsească guvernarea şi îl contestă pe preşedintele ALDE. În schimb, Varujan Vosganian a rămas alături de Tăriceanu în războiul care macină partidul din temelii. “Ascult cu mâhnire declaraţiile lui Varujan Vosganian care îndeamnă membrii ALDE să plece din partid pentru a se face igienizarea forţată… mi se pare o lipsă totală de respect faţă de fiecare coleg de partid… culmea, cei la care face referire, sunt membrii fondatori ai ALDE, oamenii care au pus pietrele de temelie ale partidului în timp ce domnia sa îi făcea campanie lui Iohannis în 2014 şi spunea că nu se alătură demersului liberal pentru că nu are nici o şansă de reuşită să intre în parlament… După ce partidul a început să crească, să meargă într-o direcţie bună, el nu mai avea şansa să fie pus pe liste la parlamentare din partea PNL şi a sarit in ALDE, de unde şi-a primit funcţia de deputat… Acum, vrea sa ducă partidul spre o alianţă cu Ponta, că a obosit să muncească politic”, a scris Cupşa pe Facebook, acuzându-l pe Vosganain de oportunism.

Cuzcşa îi cere lui Vosganian să facă un pas în spate “dacă a obosit”. “Nu mai vrem poveţele si poeziile lui Varujan şi solicit să vorbească în nume propriu, nu în numele ALDE… cu o asemenea atitudine şi aroganţă, nu mă reprezintă nici pe mine, cred că nici pe foarte mulţi primari, viceprimari, deputati, senatori, alesi locali sau membrii simpli… Domnule…Vosganian, membrii ALDE nu au avut niciodata încredere în dumneavoastra iar acum ne-aţi arătat că de fapt noi nu contăm, pentru că aţi pus mereu propriile interese înaintea oamenilor din echipa ALDE”, a mai scris Cucşa
Reacţia liderului ALDE Timiş vine la o zi după ce Vosganian a afirmat că, prin plecarea unor membri din partid, se va produce o igienizare forţată, dar utilă. DE asemenea, Vosganian a sugerat că Teodor Meleşcanu este instabil psihic. “Este un proces de igienizare forțată, dar este util, pentru că noi nu mai avem niciun fel încredere în acești oameni”, a afirmat Vosganian.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

8 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

10 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

14 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

14 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

15 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

15 ore ago