Timp liber

Flight Festival e pregătit de start. Line up-ul e unul plin de vedete

Aeroportul Utilitar de la Cioca, aflat pe Calea Torontalului, va găzdui la finalul acestei săptămâni, unul dintre cele mai importante evenimente culturale şi de entertainment din această toamnă. Aici va avea loc Flight Festival, un eveniment complex, cu trei scene muzicale, cu un hangar transformat în cinema sau cu ateliere pentru copii.

Între 27 şi 29 septembrie, pe aerodromul de la Cioca va fi mare agitaţie. Pe cinci hectare din terenul locaţiei va avea loc Flight Festival, un eveniment care va atrage, cu siguranţă, mii de timişoreni şi nu numai. Line up-ul acţiunii este unu cu greutate, nu vor lipsi din program artişti precum: ATB, Vama, The Motans, dar şi o serie de
proiecţii de film realizate în hangarul aerodromului. Totodată, va fi prezentat serialul Hackerville, realizat la Timişoara, fiind prezentate publicului toate episoadele
acestuia. Totuşi, ceea ce e bine, jumătate dintre artiştii prezenţi sunt locali, au anunţat organizatorii.

Vor fi instalate trei scene de live performances, o scenă principală, o scenă tehno şi una retro. Festivalul a fost gândit cu două componente distincte, în prima parte a zilei sunt aşteptaţi copiii cu numeroase ateliere creative, iar în cea de a doua parte a zilei sunt programate concertele şi majoritatea proiecţiilor. De asemenea, într-un cadru inedit va putea fi testată realitatea augmentată.
Muzica va fi în prim-planul evenimentului, invitaţii prezenţi vor fi: ATB, Brooks, Vama, Dirty Nano, The Motans, în timp ce pe scena techno vor presta Paul Damixie, Jay Ko, Daniel Riva sau Tap.

O compunentă specială este cea dedicată proiecţiilor de filme, acestea au loc în hangarul aerodromului. Printre invitaţii care vor vorbi se numără Cristian Mungiu sau
Irina Margareta Nistor. De asemenea, sâmbătă, de la ora 14.00, va demara prezentarea serialului de succes Hackerville, toate episoadele, urmând să fie prezenţi la eveniment şi parte din actorii producţiei realizate la Timişoara.

Autobuz şi parcare pentru 3.000 de autoturisme

Accesul spre Flight Festival se va putea face, fie cu un autobuz, din jumătate în jumătate de oră, pus la dispoziție de organizatori, care circulă pe traseu Calea Şagului, Complexul Studenţesc, Punctele Cardinale, Iulius Mall, Calea Torontalului, dar şi cu autoturismul propriu. La faţa locului e amenajată o parcare pentru 3.000 de autoturisme. Pentru acestea accesul se va face mai dificil, în sensul că şoferii care vin din Timişoara nu vor putea vira pe drumul naţional direct spre aeroport, ci vor trebui
să se deplaseze până la sensul giratoriu de la Metro şi să se întoarcă la aerodrom.
Organizatori ai evenimentului sunt Fundaţia Academică Culturală Timişoara, împreună cu Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

9 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

9 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

10 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

13 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

15 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

15 ore ago