Sport

Pierduți în larg. Ripensiștii, învinși la malul mării

Farul Constanța și Ripensia Timișoara au încheiat etapa a VIII-a a ligii secunde, cu un joc destul de spectaculos, jucat însă pe un gazon rău, al stadionului Gheorghe Hagi din capitala Dobrogei. Gazdele s-au impus în cele din urmă meritat cu 1-0, singurul gol fiind marcat în debutul partidei.

Farul, neînvinsă pe teren propriu în acest sezon a început tare cu Ripensia, grupare ce se simte bine pe terenuri străine. După câteva ocazii mari din debut la poarta lui Mociu, Paul Antoche a deschis scorul în minutul 11, în urma unui corner. Bănățenii puteau egala imediat, dar lovitura liberă executată de Toma de la marginea careului mare, a trecut milimetric pe lângă poartă. Popovici a șutat și el periculos, dar mingea a ieșit în corner, după care constănţenii au ratat câteva ocazii mari, una chiar și cu poarta goală. În minutul 30, ripensistul Fotescu, fost jucător al Farului, a fost eliminat pentru un fault la mijlocul terenului. Până la pauză, Farul a mai ratat câteva șanse de majorare a scorului.

Gazdele au început mai bine si partea secundă, dar nu au găsit soluţii la finalizare. Bănățenii, chiar cu un om mai puțin mai bine de o oră, au echilibrat partida pe final și au pus presiune la poarta lui Muțiu. Voinea a avut șansa de a egala, dar în cele din urmă partida s-a terminat cu scorul de 1-0. Ripi este acum prima deasupra liniei de supraviețuire, iar în campionat va juca următoarea partidă duminică, de la ora 11.00, cu Snagovul.

Farul: Muţiu – Nicola, Cană, V. Lică, Carabela – Ant. Cruceru (D. Toma 25′), Antoche, Greu (Halep 66′) – Al. Stoica, I. Stoica (Hordouan 58′), P. Petre
Rezerve neutilizate: Cr. Andrei – R. Zamfir, I. Ursu, D. Panait
Antrenor: Ianis Zicu

Ripensia: Mociu – Ad. Popa, Hecsko (cpt.), Tînc, C. Toma (Golda 86′) – T. Călin (I. Gavrilă 33′), Al. Neagu – M. Fotescu, Vl. Tudorache, Al. Popovici (C. Lungu 76′) – Alb. Voinea
Antrenor: Alexandru Pelici
Eliminat: Marius Fotescu 30′ (roşu direct)

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

2 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

3 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

3 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

6 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

7 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

7 ore ago