Economic

Preţurile proprietăţilor imobiliare au început din nou să crească

Vara e de bun augur pentru cei care vor mai mulţi bani pentru proprietăţile imobiliare pe care le scot la vânzare. Conform datelor imobiliare.ro, preţurile solicitate de proprietari au crescut atât la nivel naţional cât şi la nivel local, în Timişoara.

Cresc pretenţiile proprietarilor de imobile atunci când le scot la vânzare, rămâne de văzut care va fi şi reacţia celor interesaţi să le achiziţioneze. În august, prețurile solicitate pentru apartamentele, atât cele noi, cât și vechi, disponibile spre vânzare, s-au majorat atât la nivel național, cât și în toate centrele regionale monitorizate constant de portalul imobiliar. Această tendință poate fi pusă în legătură cu așteptarea că, în mod tradițional, luna septembrie aduce o revigorare a activității de tranzacționare pe piața rezidențială, atât pe segmentul închirierilor, cât și pe cel al vânzărilor. Valoarea medie de listare pentru un apartament, fie el nou, fie vechi, a crescut la nivel naţional cu 1,2%, de la 1.249 de euro pe metru pătrat util (la finele lunii iulie), la 1.264 de euro pe metru pătrat (la finele lui august). În toate marile orașe, majorări au avut loc atât pe segmentul vechi, cât și pe cel nou. La locuinţele noi au fost, însă, în general, creşteri mai mari.
De această dată Timişoara nu a mai avut o evoluţie diferită de restul regiunilor, având, la rândul ei, creşteri ale preţurilor solicitate. Aici, proprietarii de apartamente și-au majorat pretențiile cu 1,5% în luna august, de la 1.226 la 1.244 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,2% în perioada analizată, de la 1.231 la 1.246 de euro pe metru pătrat util. Creșterea consemnată în cazul noilor ansambluri rezidențiale s-a cifrat, însă, la 2%, unitățile locative din cadrul acestora ajungând la o valoare medie de 1.236 de euro pe metru pătrat (față de 1.212 euro pe metru pătrat luna trecută).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago