Sport

Primarul Nicolae Robu, faţă în faţă cu handbaliştii de la SCM Poli. Sportul timişorean, în criză profundă

Clubul SCM Timişoara, înfiinţat de primarul Nicolae Robu, ar mai putea rămâne cu doar două secţii din cele trei actuale. Afirmaţia aparţine primarului Nicolae Robu în faţa unei delegaţii a jucătorilor de la SCM Poli Timişoara, cu care a avut astăzi o întâlnire.

Neplătiţi de patru luni, handbaliştii timişoreni, câştigători ai Cupei României, au avut astăzi o întâlnire cu primarul Nicolae Robu, „patronul” informal al clubului SCM Timişoara. Mai exact, din delegaţia care s-a deplasat la primărie au făcut parte hadbaliştii Fenici, Marjanovic şi Păiuş; antrernorul Pero Milosevic şi preşedintele secţiei de handbal Ioan Doboşi. Aceştia au fost însoţiţi de Vasile Ruşeţ şi Lucian Căldăraru, membri în Consiliul de Administraţie a clubului. Discuţiile s-au purtat pe marginea crizei financiare de la club, implicit de la echipa de handbal. Criză care a condus şi la rezultatele slabe din acest început de sezon. De menţionat că SCM Poli, deţinătoarea la zi a Cupei României, va avea la începutul lunii octombrie primul meci din Cupa EHF, a doua ca importanţă după Liga Campionilor, în compania grecilor de la Olympiakos.

Robu a recunoscut problemele financiare, insistând însă pe faptul că Timişoara are în acest moment alte priorităţi, decât sportul. Totuşi el a promis că, în scurt timp, primăria va achita jucătorilor două din cele patru salarii restante. Pe de altă parte, el a spus că sunt şanse slabe ca municipalitatea să achite toate sumele promise clubului. În acest sens, edilul-şef le-a mai spus jucătorilor că se gândeşte ca banii de la buget pentru cele trei secţii (rugby, handbal, baschet) să fie împărţiţi pe criterii de performanţă. Ca atare, Robu a admis că una dintre cele trei secţii ar putea fi desfiinţată, în cazul în care nu vor fi şi finanţări private.

De menţionat că, iniţial clubul avea patru echipe, pe lângă cele trei actuale existând şi formaţia de baschet fete. Totodată, Robu le-a mai spus celor din delegaţie că, în scurt timp, va anunţa şi numele noului manager al clubului, după demisia lui Radu Ţoancă.
De amintit aici că, în campania electorală din 2012, Robu a afirma că obţinerea titlurilor de campioane ale ţării pentru echipele de fotbal, handbal şi baschet ale Timişoarei va deveni o normalitate în timpul mandatului său.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

2 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

2 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

3 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

3 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

3 ore ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

6 ore ago