Primarul Nicolae Robu e hotărât să ridice noi parcări supraetajate, de această dată discuţiile se mută în alte zone din oraş. Edilul-şef îşi imaginează acum planuri futuriste pentru o parcare multinivel, (puţin)subterană şi supraterană în Piaţa 700, dar şi una supraterană lângă Sala „Constantin Jude”.
Se fac noi planuri, hârtii, studii, proiecte, pentru parcări de mari dimensiuni. După ce a ajuns în sfârşit la concluzia că nu se va înţelege cu colegul Marilen Pirtea în legătură cu ridicarea unei parcări pe terenul UVT din zona Oituz – Popa Şapcă, Nicolae Robu s-a reorientat în subiectul respectiv către un teren al municipalităţii, în Piaţa 700. Acolo, în locul unde e actuala piaţă de legume şi fructe, se pune la punct un nou proiect grandios pentru o asemenea parcare, dar care va include şi actualul loc de comercializare a fructelor şi legumelor. De asemenea, el îşi mai doreşte o altă asemenea parcare în vecinătatea Sălii Olimpia, dar şi pe strada Ulmului.
„Am cerut o accelerare la proiectele pentru parcările din Piaţa 700, Sala Olimpia şi strada Ulmului. Vorbim de parcări etajate, deocamdată ne aflăm în etapele de început ale proiectului, cei de la Drumuri Municipale au primit ordin să se ocupe la nivel de studiu fezabilitate. La Piaţa 700 locaţia e cea unde e acum piaţa şi amprenta va fi cât se poate de mare, studiul respectiv va stabili perimetrul. Vrem să păstrăm şi piaţa actuala de legume şi de flori, undeva la demisol şi parter sau şi mezanin, va fi o piaţă agroalimentară modernă. Ceea ce e acum acolo nu e de păstrat acum, eu nu am fost mulţumit de cum arată piaţa acolo niciodată, am făcut ce am putut, am asanat, curăţat. Va fi o construcţie multinivel. Proiectanţii propun modul cum se va ridica parcarea”, a declarat Nicolae Robu.
El susţine că această parcare va fi una situată excelent, va oferi locul necesar pentru cei care vin cu maşina în zona centrală. „Am făcut o cercetare în zonă şi am ajuns la concluzia că faţă de principalele pieţe centrale, Victoriei, Unirii, Libertăţii, distanţa de mers pe jos e de doar 500 – 600 de metri, deci o distanţă care se poate parcurge uşor pe jos. Într-un oraş ca Timişoara, trebuie să înţelegi că nu poţi merge cu maşina până în centru. Cele două parcări (n.r. inclusiv parcarea privată din aceiaşi zonă) vor satisface nevoia de locuri”, a mai declarat primarul.
După cum se ştie, la scurtă distanţă de Piaţa 700 există o altă parcare, un proiect mixt, privat şi public, în care Primăria Timişoara mai deţine 25% din capital. Robu este de părere că noua parcare nu va fi o concurenţă neloială pentru cea cu acţionariat majoritar privat. Totuşi, spune acesta, ei nu vor primi aprobare pentru extinderea pe verticală, dar şi că interesul primăriei este atragerea capitalului privat pentru asemenea investiţii. „Nu pot să se extindă şi pe verticală, ei au solicitat acest lucru, dar au primit aviz negativ, nu ştiu detalii, cei de la juridic au dat acel aviz, aşa a fost realizat contractul iniţial. Nu ne interesează să construim noi parcările, ne-ar conveni ca banii de la bugetul local să-i folosim acolo unde nu e interes privat, dar deocamdată nu există interes concret pentru un asemenea proiect. La parcări ne dorim să vină bani privaţi. Dacă nu se vine concret cu interesul respectiv nu putem lăsa Timişoara fără parcări. Eu am disponibilitatea să aloc bani de la buget”, a mai subliniat Robu.
Cea de a doua parcare interesantă ar fi cea de lângă Sala Olimpia, mai precis pe terenul dintre aceasta şi terenul fostului abator. Şi aici ar urma să apară o parcare supraetajată. Deocamdată, şi aici tot hârtii, vise, proiecte, studii, dorinţe…
Universitatea de Vest Timișoara a semnat, miercuri, la Ministerul Educației, două contracte de finanțare aferente…
Proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramei stradale de pe Calea Bogdăneștilor…
Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a…
Sportiva timișoreană Narcisa Martin este, de astăzi, vicecampioana mondială la Culturism - Bikini Fitness Senioare…
Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center…
Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele…