Politica

Senatul a aprobat impozitarea pensiilor speciale. Legea nu afectează pensiile parlamentarilor

Plenul Senatului a votat miercuri, cu 76 voturi pentru și 16 abțineri (ale senatorilor PNL) propunerea legislativă iniţiată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici privind impozitarea pensiilor speciale. Proiectuil vizează impozitarea pensiilor de peste 7.000 de lei, astfel că nu-i afectează pe parlamentari, care au pensii puţin mai mici.

Potrivit proiectului votat de senatori, pensiile cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei vor fi impozitate cu 30%, iar cele de peste 10.000 de lei – cu 50%. Liberalii au cerut ca plafonul de la care să fie impozitate pensiile să fie mai mic, respectiv de 4.000 de lei. În acest caz ar fi fost afectate şi pensiile unor parlamentari. Majoritatea PSD s-a opus, astfel că proiectul a trecut aşa cum a fost redactat de către ministrul Finanţelor, Orlando Teodorovici. Cei din PNL au anunţat că s-au abţinut nu fiindcă nu ar fi fost de acord cu legea în sine, ci cu plafonul prea ridicat. „Impactul pentru anul viitor este de aproximativ de jumătate de miliard de lei”, a spus Teodorovici, atunci când şi-a prezentat proiectul. Proiectul de lege urmează să ajungă în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

5 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

8 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

12 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago