Administratie

E gata, s-a semnat! Contractele pe fonduri europene pentru reabilitarea Căii Bogdăneştilor şi pentru cumpărarea de noi tramvaie au fost aprobate

Primăria Timişoara şi Agenţia de Dezvoltare Vest au semnat, marţi, contractele de finanţare pentru două dintre principalele proiecte susţinute cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. Vorbim despre cel pentru reabilitarea Căii Bogdăneştilor şi cel pentru achiziţia celei de a doua tranşe de tramvaie noi.

Documentaţia era deja de mult timp depusă, se mai aştepta doar parafarea acordurilor  la Autoritatea de Management. Acum, muncipalitatea primeşte 148 de milioane de lei pentru reabilitarea şi schimbarea totală a Căii Bogdăneştilor, dar şi alte 96 de milioane de lei pentru achiziţia a minim şapte noi tramvaie noi pentru municipiu.

„Sunt două proiecte aprobate pentru finanţare, acestea au fost semnate la autoritatea de management. Primul, se referă la reabilitarea liniilor de tramvai, a carosabilului şi a trotuarelor, pe Calea Bogdăneştilor. Va deveni unul dintre cele mai frumoase bulevarde din oraş. Este o stradă lungă, de 2,4 km, reabilitarea se va face de la intersecţia cu Bulevardul Cetăţii până la bucla de întoarcere a tramvaielor. De asemenea, noi completăm proiectul şi cu bani de la bugetul local vom face pasajul Solventul. Bogdăneştilor va fi modernizată până pe strada Gării, acolo vom face un sens giratoriu şi, mai departe, se va continua până la gară. Acolo va fi o nouă arteră, se va face un nou pod peste Bega. Pe Bogdăneştilor va fi linie de tramvai dublă pe mijloc, se vor face spaţii verzi, arbori, şi pe zona centrală va fi înierbat. Totul e marcat de modernitate. Se vor reabilita şi şapte staţii de tramvai, vor avea adaptări pentru pers cu handicap, vor avea supraveghere video, internet, bloc de lumină, afişaj digital pentru publicitate. Carosabilul va fi lărgit la patru benzi. Suma finanţată este de148 de milioane, iar durata de execuţie de 36 de luni de la semnarea contractului”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul a mai spus că şi cea de a doua tură de achiziţie de tramvaie noi are acum contract semnat, mai mult, prin preţurile oferite de producător, sumele alocate ajung acum pentru opt şi nu şapte tramvaie.

„Al doilea proiect este cel pentru finanţarea etapei a doua pentru cumpărarea de tramvaie. Sunt trei proiecte pe acest subiect, câte şapte tramvaie fiecare. Noi vrem 21 de tramvaie, poate şi mai multe, care vor fi cumpărate altă dată. Noi mai avem o cerere de finanţare, pe lângă cele trei, dar deocamdată nu mai sunt bani. Durata de execuţie a tramvaielor este de 48 luni de la semnare, suma alocată 96 milioane de lei. Noi acum ştim cât costă tramvaiele, avem economii făcute şi putem să cumpărăm nu şapte ci opt tramvaie. Astfel, până acum avem sigur semnată finanţarea pentru 15 tramvaie”, a declarat Nicolae Robu.

Directorul ADR Vest, Sorin Maxim, anunţă că proiectele de finanţare de acest tip, pentru reducerea amprentei de carbon şi reducerea poluării vor continua şi pe noul ciclu de finanţare, acesta fiind un domeniu prioritar pentru UE.

„Îmi imaginez cum e să circule 170 de oameni cu un tramvai, în loc de 170 de oameni cu 170 de autoturisme. Ambele proiecte fac parte din ceea ce se doreşte în privinţa reducerii impactului asupra mediului. Continuă cu finanţare acest domeniu şi pe viitorul ciclu financiar. 30% din totalul banilor vor fi orientate spre acest domeniu. Noi deja lucrăm la noul ciclu de finanţare, pentru noi a început deja!”, a declarat şi Sorin Maxim.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

O oră ago

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

2 ore ago

Deplasare grea în Maramureș pentru un clasic al handbalului românesc

Două echipe de tradiție din handbalul românesc se întâlnesc duminică, 1 martie, în Baia Mare.…

2 ore ago

UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” anunță că va organiza cel de-al 13-lea Congres…

2 ore ago

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes/VIDEO

  Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile,…

3 ore ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

5 ore ago