Politica

E oficial. Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Ludovic Orban

Ceea ce se ştia de mai multe zile, respectiv desemnarea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, în funcţia de prim-ministru a fost oficializată în această după-amiază la Palatul Cotroceni. Orban a anunţat câteva dintre priorităţile sale la Palatul Victoria.

“Am decis să desemnez următorul premier în persoana domnului Ludovic Orban, președintele PNL. E președintele celui mai mare partid din Opoziție, promotorul principal al moțiunii de cenzură. Așa este democratic corect”, a fost anunţul oficial al preşedintelui Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, avându-l alături pe “desemnatul” Ludovic Orban. Preşedintele Iohannis a profitat de acest prilej pentru a aduce noi critici PSD-ului şi Guvernului Dăncilă. “Acum puține zile a trecut moțiunea de cenzură și a căzut guvernul PSD și e foarte bine așa. Pentru că PSD din 2017 a avut trei guverne care au dăunat grav României. PSD a inhibat efectiv dezvoltarea României și ne-a ținut pe toți pe loc”,a  declarat Iohannis. El a mai spus că actualul guvern va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare. “Și dacă veni vorba de ele, personal cred că anticipatele sunt o soluție foarte bună, dar nu acum, cu guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi în plus cu acest guvern eșuat e o zi pierdută, un risc pentru România”, a completat Iohannis.

Ludovic Orban a afirmat, în prima sa declaraţie îăn calitate de premier desemnat, că guvernul condus de el va da românilor ceea ce aşteapă cu toţii: cinste, competență, integritate, dedicare în servirea interesului public și soluții pentru marile probleme. “Principalele priorități ale guvernului sunt: refacerea echilibrelor macroeconomice și corectarea măsurilor economice care au lovit mediul de afaceri, restructurarea aparatului guvernamental, readucerea competenței, digitalizarea administrației, acordarea unei atenții serioase a tuturor obiectivelor de investiții în infrastructura de transport, educație, sănătate și alte domenii publice, consolidarea parcursului european al României. De asemenea, respectarea tuturor rigorilor privind statul de drept, asigurarea unei independențe reale a justiției, readucerea instituțiilor în slujba cetățenilor”, a anunţat Orban câteva dintre priorităţile sale.

 

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago