Administratie

Polițiștii locali au eliberat peste 700 de locuri de parcare în Timișoara. Au ridicat mașinile abandonate

În Timișoara cu greu găsești un loc de parcare, dar parcă își e și mai… greu atunci când vezi că un loc potențial liber este ocupat de o mașină… abandonată. Sute de mașini abandonate au fost ridicate.
Anul acesta, la Poliția Locală Timișoara au fost înregistrate 1.239 sesizări cu privire la autovehicule abandonate. În urma acestor sesizări, polițiștii locali au aplicat 938 de somații, iar în urma acestora, nu mai puțin de 741 de autovehicule au fost ridicate de polițiștii locali cu sprijinul celor de la SDM, dar și de către proprietari, ca urmare a somațiilor aplicate de polițiștii locali. Au fost aplicate și 31 de sancțiuni de câte 1.000 de lei proprietarilor care au refuzat să-și ridice autovehiculele de pe domeniul public, în urma somațiilor aplicate. Restul cazurilor sunt fie în lucru, fie nu se încadrează la prevederile legii.

O zonă în care au fost identificate un număr însemnat de autovehicule abandonate este cartierul Dacia, unde au fost depistate 39 de astfel de mașini pe străzile Timiș, Burebista, Stelelor, Dropiei, Amforei, Labirint, Teiului, Zânelor. Dintre acestea, doar una nu se încadrează la lege, restul fiind în diferite faze ale procedurii, respectiv 19 au fost deja ridicate, iar celelalte 19 sunt în procedură de identificare a proprietarilor și de aplicare a somațiilor.

Puteți sesiza astfel de cazuri la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 ori la adresa de email contact@politialoctm.ro.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

2 minute ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 minute ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

43 de minute ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

46 de minute ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

49 de minute ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

4 ore ago