Primăria Timişoara

Primarul neagă că ar fi datorii vechi de un an către Timishort

Timişoara rămâne în 2019 fără festivalul Timishort, dedicat filmelor scurte. Organizatorii spun că nu mai au bani, iar finanţatorul pe proiectul câştigat, Primăria Timişoara, a uitat să-şi plătească datoriile inclusiv de anul trecut, din suma respectivă fiind dată doar o treime. Primarul Robu neagă că ar fi aşa.

Nu se poate să fie datorii mai vechi de câteva luni pe proiecte culturale, insistă primarul Timişoarei, Nicolae Robu. El a preluat problema de la Casa de Cultură, pentru a aflat că sunt asemenea probleme, iar ele ar fi fost rezolvate.
„Au fost anumite datorii ale Casei de Cultură faţă de anumiţi prestatori de servicii, nu există nicio datorie mai mare de luna iunie. La noi scrie Casa de Cultură datorii bunuri şi servicii. Având semnale că sunt datorii la unii, am făcut să nu mai existe datorii mai vechi de luna iunie. Ajungem la zi. Deşi nu e datoria mea să mă implic şi aici am făcut-o, am realizat un formular special şi acesta arată dacă sunt datorii. Vă garantez că nu există datorii de un an de zile! Undeva este o eroare să vină să îmi spună mie. O să verific. Că a existat o întârziere, e posibil. Eu nu ar trebui să mă implic, la asemenea…microdatorii, dar am văzut că sunt şi aici şi m-am implicat. Sunt politehnist şi am creat un instrument, o foaie de calcul, care raportează toate datoriile care există”, a declarat Nicolae Robu.
Organizatorii Timishort au recunoscut că a fost primită, dar doar o treime din datoria de anul trecut, deci nu o finanţare pentru acest an.
„La începutul lunii septembrie 2019 am primit 30% din suma cu care Primăria Timișoara se angajase să susțină festivalul în 2018. În aceste circumstanțe nu putem angaja noi cheltuieli, până nu achităm datoriile față de furnizorii cu care am lucrat la ediția anterioară. Ne dorim să continuăm acest festival și sperăm ca până în 2020 aceste problem financiare să fie rezolvate”, au declarant organizatorii, printr-un comunicat de presă.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

8 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

15 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

16 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

16 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

16 ore ago